Am vizitat, saptamana trecuta, o scoala dintr-un orasel din sudul tarii. Director tanar, plin de verva si idei despre eficienta demersului didactic. Scoala, altadata mamut langa un colos industrial, acum are doar vreo 800 de suflete. Toate bune si frumoase. Cladire renovata, mobilier nou, aparatura electronica de ultima generatie, numeroase laboratoare de informatica... Culmea, am avut chiar o surpriza de proportii: televiziune si post de radio proprii! Ei, zic, asta da investitie in imagine...M-au surprins insa neplacut doua lucruri. Unul, ca scoala era aproape goala, in clase profesorii stateau cu cate 5-6 elevi, iar al doilea m-a lasat de-a dreptul perplexa. Din discutiile cu elevii, intrebandu-i ce nu le place la scoala sau daca ar imbunatati ceva, am aflat ca regreta ca nu au clasele lor. Am crezut ca nu inteleg. Cum, o clasa nu are sala ei? Nu. Clasa este a profesorului. Fiecare clasa este a unui profesor. Si elevii se plimba cu ghiozdanul in spinare toata ziua, de la o clasa la alta (de la un profesor la altul). In conditiile in care vorbim de un invatamant in care elevul este situat in centrul demersului didactic, in care sa se promoveze un ethos al clasei, al scolii etc., exista scoli in care profesorii au clase ca si cum ar avea propriile garsoniere sau mosii. In cadrul unui invatamant de stat. Voi ati mai auzit de o asemenea chestie? Totusi, am imbatranit noi sau unii chiar fac numai ce ii taie capul? Aa... era sa uit... nimeni nu pusese nicio nota in catalog pana la ora aceasta, ca o forma de protest. Dar numai la nivelul judetului respectiv. Nu, nu mai inteleg nimic... De fapt, nici nu trebuie sa imi bat capul. La o tara fara presedinte, fara guvern, fara un sistem coerent si functional, ce mai conteaza si amarata de cenusareasa, educatia...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu