" Sub tencuiala unui stat modern scârţâie din toate proptelele - vechi şi noi - o şandrama feudală. Sistemul de funcţionare e suveica post-privilegiu-tribut. România nu este stat social. Din 40%, cât sunt cheltuielile publice ca procentaj din PIB, doar jumătate merg către pensii, Sănătate sau Educaţie.
Cu o administraţie în cote rezonabile, România ar putea avea chiar excedent bugetar.Nu este nici stat capitalist. Pentru fiecare leu investit, o companie trebuie să plătească încă un leu taxe şi mită, să stea la coadă, iar la sfârşit să fie umilită pentru îndrăzneală. Iar pentru fiecare leu dat ca salariu net, trebuie să plătească încă un leu, în numele solidarităţii sociale.Surpriză! Tot în două împarte şi statul banii adunaţi. Doar că, pentru fiecare
doi lei încasaţi, un singur leu acoperă cheltuielile sociale. Celălalt leu, adică
cele 20% din PIB care nu ies la socoteală, reprezintă banii care finanţează statul clientelar, fie că e vorba de salarii, cheltuieli curente sau investiţii. Chiar şi puţinele cheltuieli necesare trec printr-un filtru feudal: suveica post-privilegiu-tribut. Ce înseamnă asta? Toţi şefii administrativi, până la nivel de director sau chiar mai jos, sunt numiţi nu pentru a urmări interesul public, ci pentru privilegiul de a colecta fonduri în nume propriu. Din care să verse o parte înapoi ca tribut.Mai are rost să le cerem performanţă? Chiar dacă ar fi în stare să o obţină, i-ar aştepta o singură soartă: mazilirea. Să le cerem să elimine economia neagră? Păi, ei sunt însăşi economia neagră! Ei garantează circuitul public-privat al fluxurilor de bani care urcă de la cel mai mărunt nivel al corupţiei până la cel mai înalt nivel politic.Sunt doar două diferenţe între feudalismul medieval şi cel contemporan. Prima diferenţă: „mijlocul de producţie" principal nu mai este privilegiul agricol, ci un privilegiu al taxării - fie ea legală sau ilegală.A doua diferenţă: la vârf nu există un „Domn", ci doar un sistemde privilegii care se autoperpetuează şi care funcţionează ca o inteligenţă colectivă. Are o strategie de conservare, îşi trimite reprezentanţi la vârf pentru a-i servi interesele şi distribuie eficient sarcinile în interior. Cum arată ierarhia:
I. Clasa politică. Luaţi individual, politicienii nu realizează exact ce caută acolo. Ştiu doar atât cât e nevoie să ştie: că au ceva datorii, câţiva prieteni şi o organizaţie de partid pe care trebuie să o răsplătească.
II. Structurile de forţă. De la judecători până la jandarmi, toţi reprezintă linia de fidelitate care trebuie să păstreze lucrurile aşa cum sunt acum. Cel mai mic salariu de aici e mai mare decât un salariu bun de profesor sau medic. Cea mai mică pensie specială este mai mare decât o pensie bună de profesor sau de medic.
III. Masa de manevră. De la sutele de mii de funcţionari angajaţi pe posturi inventate până la beneficiarii de ajutoare sociale pentru nevoi fictive. Rostul lor este să îşi înţeleagă statutul semiprivilegiat şi să tacă.
IV. Baronii locali. Fac reglajul fin între nevoile de hrană ale caracatiţei şi nevoile reale de finanţare ale comunităţilor. Direcţionează fondurile în aşa fel încât să menţină o stare permanentă de dependenţă.
V. Clienţii fondurilor publice. O nouă castă socială, care a înţeles sistemul şi l-a încălecat din fugă. Un calcul cinic le-a demonstrat că e mai rentabil aşa decât să faci afaceri cinstite. Ei au dat tonul creşterii în spirală a cheltuielilor publice până la nivelul de acum, la care nu mai pot fi susţinute. Şi - ca într-un joc piramidal -, ca să nu cadă sub propria greutate, trebuie să găsească pe cineva care să achite nota de plată.
VI. Poporul. Mărim dijmele sau tăiem simbriile?"
Articol scris de
Lucian Davidescu, pentru
Romania Libera.
***
Practic, primul articol clar si citet despre ceea ce stim cu totii despre statul rRoman. Concluzii pe care unii din noi nu vrem sa le vedem, altii chiar nu le vedem si majoritatea care se complace in situatia data.
Sub acest aspect, devine chiar patetica graba cu care fiecare isi apara politrucii. Indiferent de culoarea politica, ei servesc, uneori chiar umil, acelasi sistem. E doar un joc de-a rotatia cadrelor in masinaria criptocomunista a statului rRoman.
Niciunde, nici macar in America Lat(r)ina, aceasta caracatita nu ar fi gasit un loc asa de prielnic. Insasi esenta rRomaniei e tradarea, compromisul, incompetenta, prostia si servilitatea. Nici sa fi vrut, un sistem comunist nu ar fi putut orandui societatea mai bine. Sub acest aspect, la noi nu a fost niciodata de lucru: totdeauna a fost asa. Meoritza s-a pazit strasnic oricind de oricine care s-a dovedit prea curajos, sau prea profesionist. Un exemplu prost ramine un exemplu prost, au demonstrat asta de la Burebista pina la diversi oameni din ziua de azi. Desigur, acum nu mai e la moda crima fizica, ci doar cea sociala.
Intrebati un politruc, din orice partid, despre ideologie, si veti obtine doar o balbaiala incoerenta. Intrebati un "specialist" despre posibile cai de iesire din criza, si veti obtine doar o prelegere savanta de definitii empirice, din pacate fara cam nici o aplicatie in situatia reala, care depaseste rapoartele. Intrebati un jurist despre o solutie clara si neatacabila juridic, si vi se va servi o pledoarie alambicata, dar fara un rezultat concret. Cam totul de la noi se rezuma la o da la "oha" si a drege, daca se poate, beleaua pe parcurs. Nimic despre viziune, previziune, strategie sau solutie. Insa toate explicatiile se dau ca unor copii care nu sint capabili sa inteleaga nimic, si asta cu un ton ultimativ, de superprofesionisti. Misterele "sistemului" sint pastrate mai ceva ca intr-un ordin religios habotnic.
***
Ca sa trag o concluzie, e chiar interesanta lupta actuala pentru pastrarea caracatitei. Si e interesant de vazut cum cele 3 partide majore ale rRomaniei, se zbat, fiecare in felul ei, sa o scoata la liman. Si fiecare are pretentia ca el e salvatorul, restul sint falsi profeti. Insa exista un numitor comun-"Boborul blateshte!", cum ar zice turcu'.
Tot ca o concluzie: mi-e scarba de cei care sustin ca poporul e "obligat" sa plateasca pentru marsaviile oamenilor de sus, pe motiv ca ei i-au ales. Poporul rRoman va plati cu varf si indesat prostia congenitala care l-a facut sa aleaga, dupa '90, acest sistem, dar in nici un caz nu e "obligat" sa plateasca aceste porcarii. Pot intelege o
culpabilizare a raminerii in prostie, dar nu o
culpabilizare pentru imbecilitatea altora. Sa nu uitam ca traim in singura tara din Europa cu o situatie de gen, in care "sistemul" a omorit gaina cu oua de aur intentionat, pe baza de orgolii si prostie.
"Nu e prostul prost destul, pina nu e si fudul!"Si nu ma mai obositi pe diverse site-uri cu explicatii despre "ultimativitatea" actiunilor vreunui politruc sau unui partid. Nu imi cintati despre grele mosteniri, nu mai dati vina pe cei ce au fost inainte. Ar fi fost niste scuze valide daca s-ar fi creat un precedent prin culpabilizarea reala a vinovatilor. Lipsa de vointa politica nu e scuzabila sub nici un pretext. Ca si punerea in prim plan a intereselor personale. Stim cu totii despre ce e vorba, in fond. Am specificat in alte momente parerea mea despre exhibitionism, deci, nu sint curios sa admir coprofagia nimanui.
***
Deci, concret, care e sensul unor masuri de gen "austeritate", chiar justificate, daca produc bani care dispar in mod necuvenit?
" Sub tencuiala unui stat modern scârţâie din toate proptelele - vechi şi noi - o şandrama feudală. Sistemul de funcţionare e suveica post-privilegiu-tribut. România nu este stat social. Din 40%, cât sunt cheltuielile publice ca procentaj din PIB, doar jumătate merg către pensii, Sănătate sau Educaţie. Cu o administraţie în cote rezonabile, România ar putea avea chiar excedent bugetar.Nu este nici stat capitalist. Pentru fiecare leu investit, o companie trebuie să plătească încă un leu taxe şi mită, să stea la coadă, iar la sfârşit să fie umilită pentru îndrăzneală. Iar pentru fiecare leu dat ca salariu net, trebuie să plătească încă un leu, în numele solidarităţii sociale.Surpriză! Tot în două împarte şi statul banii adunaţi. Doar că, pentru fiecare doi lei încasaţi, un singur leu acoperă cheltuielile sociale. Celălalt leu, adică cele 20% din PIB care nu ies la socoteală, reprezintă banii care finanţează statul clientelar, fie că e vorba de salarii, cheltuieli curente sau investiţii. Chiar şi puţinele cheltuieli necesare trec printr-un filtru feudal: suveica post-privilegiu-tribut. Ce înseamnă asta? Toţi şefii administrativi, până la nivel de director sau chiar mai jos, sunt numiţi nu pentru a urmări interesul public, ci pentru privilegiul de a colecta fonduri în nume propriu. Din care să verse o parte înapoi ca tribut.Mai are rost să le cerem performanţă? Chiar dacă ar fi în stare să o obţină, i-ar aştepta o singură soartă: mazilirea. Să le cerem să elimine economia neagră? Păi, ei sunt însăşi economia neagră! Ei garantează circuitul public-privat al fluxurilor de bani care urcă de la cel mai mărunt nivel al corupţiei până la cel mai înalt nivel politic.Sunt doar două diferenţe între feudalismul medieval şi cel contemporan. Prima diferenţă: „mijlocul de producţie" principal nu mai este privilegiul agricol, ci un privilegiu al taxării - fie ea legală sau ilegală.A doua diferenţă: la vârf nu există un „Domn", ci doar un sistemde privilegii care se autoperpetuează şi care funcţionează ca o inteligenţă colectivă. Are o strategie de conservare, îşi trimite reprezentanţi la vârf pentru a-i servi interesele şi distribuie eficient sarcinile în interior. Cum arată ierarhia:
"Pe-un picior de plai
