22 – ce a rămas din noi?

Despre gloanţe şi „apa otrăvită” am vorbit mai devreme, citiţi de poftiţi.
Repet un singur lucru: am pierdut două revoluţii. Una în stradă pe 22 decembrie ’89, una pe scenă în anii care au urmat.
Nu vreau nici să mă laud, nici să plictisesc.
Sunt sătul de revoluţionari şi disidenţi ca de politicieni şi şmecherii de toate speţele.
Am tot vorbit despre băsescu şi nu m-am ferit să-l identific ca reprezentantul securităţii. Unii m-au înjurat, să le fie de bine, am spus şi că de iese iar vre-o bubuială odată, fug la chioşc, că-i deschis non-stop, de Paşti, Crăciun, revelion şi…revoluţii, îmi cumpăr 2-3 pungi de porumb expandat, 2 lăzi de bere şi un cartuş de ţigări şi fuga înapoi la televizor.
Eu mi-am ratat şansele şi vorbele nu ţin nici de foame, nici nu schimbă faptele.
Am făcut radiografia manipulării nu o dată. Acel celebru „fără violenţă” a salvat de furia maselor securiştii şi activiştii, nomenclaturiştii. Tot ce s-a întâmplat din 22 şi după a fost de dragul legitimării unui nou regim şi salvarea nomenclaturii dintr-un sistem în altul. Şi au reuşit cu brio cum au reuşit să controleze puterea, partidele, economia şi societatea post decembristă.
„Adevărul” despre ce s-a întâmplat atunci nu vom afla niciodată, nici despre ce s-a întâmplat după: mineriadele, punerea pe butuci a economiei naţionale şi folosirea sistemelor de stat în interes personal. Nu o spun cu patos, o spun cu dezamăgire, dar detaşare, securitatea a învins. Ultima oară la alegerile din 7 decembrie.
Mi-e silă de tot ce s-a întâmplat în campanie, nu vreau să revin la discuţiile irelevante de atunci, însă războiul nu s-a terminat. Cine mai vrea să vâneze fantoma comunismului, să caute în Cuba şi Coreea de Nord, în Europa comunismul a murit definitiv la căderea Zidului din Berlin. Să nu uitaţi să vă puneţi în valiză tricoul cu Che Guevara! Între timp a decedat şi capitalismul, se vede cu ochiul liber, dar biciuitul calului mort pare momentan singura „soluţie” globală şi nu e nici locul, nici momentul să intrăm în acest subiect. Dacă se duce un război – în plan politic – acel război este între o democraţie cât de cât echitabilă şi dictatura cu faţă democratică. Nu vreau să deviez nici aici de la subiect, dar nici stânga, nici dreapta nu mai reprezintă valori reale şi cu atât mai puţin soluţii viabile. Sunt poziţii formale şi ideologic tot mai vagi. Asta la nivel global. La nivel micro, adică la noi, n-am avut nici stângă, nici dreaptă bine definită niciodată. PD-L în fapt este prototipul perfect al nevertebralităţii (am inventat un cuvânt, îmi cer scuze). Toate partidele post decembriste au fost „torpilate”, înfiltrate de securişti.
Ultimul exemplu l-am avut în seara aceasta prin reactivarea şi ieşirea la rampă a lui cataramă. Vrea capul lui Antonescu, vrea conducerea PNL şi vrea la guvernare alături de „dreapta”, de PD-L. Am spus că războiul pentru dezintegrarea PNL-ului nu că nu s-a terminat, dar abia începe. Dezamăgire lui băsescu vis a vis de „încăpăţânarea” lui Antonescu de a nu se alia cu puterea a fost vizibilă.
Lucrurile – încă o dată – trebuie privite în perspectivă. Mâine, guvernul boc IV trece de Parlament fără probleme. Însă sunt cel puţin 2 probleme care-l macină pe chioru’ de la Cotroceni. O guvernare PD-L nu le dă şansa aruncării pisicii moarte în curtea altcuiva şi eşecul pare iminent, pe de altă parte această nouă majoritate este prea fragilă pentru a asigura modificarea Constituţiei. PNL-ul trebuie sau dezmembrat după modelul stolojan, sau înghiţit complet printr-o fuziune, pentru „dreapta” şi „interesul naţional”. Dincolo de neîncrederea cu care-l ascult şi-l urmăresc pe băsescu, nu cred într-un interes naţional conceput de un singur creier. Şi revin la o altă idee de-a mea: nu de băsescu mă tem ci de ce reprezintă şi cei din spatele său: securitatea.
Securitatea nu mai este identificabilă. Este peste tot: în şi în afara serviciilor secrete, în partide, în mass-media, în sfera afacerilor.
Unicul proiect despre care vorbeşte băsescu, este „reforma statului”. Am spus că şi Parlamentul unicameral, şi reducerea numărului parlamentarilor sunt prostii. Reforma nu se face nici structural, numărul parlamentarilor n-are nici o legătură cu calitatea lor.
Mass-media este deservită. Până nu de mult speram că internetul, blogosfera mai poate fi un bastion independent, dar nu, nu este. Cei care nu sunt servanţii plătiţi, sunt manipulaţi şi dacă nu ţine nici asta sunt şantajaţi, discreditaţi sau eliminaţi. Nu pot să uit campania şi campania virtuală violentă. Şi nu pot să uit „manifestarea spontană” cu pancarte, steaguri şi tot tacâmul de pe 1 decembrie de la Timişoara anti-geoană (în decembrie ’89 n-aveam nici pancarte, nici steaguri) şi faptul că ieri seară la manifestaţia comemorativă de la Universitate nu s-au adunat decât zeci de oameni… Cui să-i fie ruşine?

M-am plictisit de demagogie, de manipulările consecutive, de sloganuri şi lozinci.
Am pierdut toate bătăliile, dar n-am să renunţ să mă bat. Măcar cu argumente.

brush