miercuri, 23 decembrie 2009

Silent Night...


Oameni!
Fie ca linistea Craciunului sa coboare peste voi.
Sa va bucurati de familie, de prieteni si cadouri.
Si de bunatate.
Haideti sa uitam pentru un timp dusmania lumii acesteia.
Sa uitam ura.
Sa uitam rautatea.
Sa uitam ranchiuna.
Sa uitam faptul ca unele suflete sint mici.
Bucurati-va de pace.
Savurati momentele alaturi de cei dragi.
Si nu uitati, oameni, sa lasati intotdeauna o bucatica de mancare si un gind bun, pe prag, pentru cei ce nu au parte de toate astea, si sint sortiti sa cutreiere margini de noapte.
In lumea asta e loc pentru toti.
Enjoy your Peace!



"Silent night, holy night
All is calm, all is bright
Round yon Virgin Mother and Child
Holy Infant so tender and mild
Sleep in heavenly peace
Sleep in heavenly peace.

Silent night, holy night!
Shepherds quake at the sight
Glories stream from heaven afar
Heavenly hosts sing Alleluia!
Christ, the Saviour is born
Christ, the Saviour is born.
"

***
As dori ca ..."ostilitatile" pe acest blog sa ramina inchise pe perioada craciunului...

4 comentarii:

  1. Multumesc frumos de urare!
    Asemenea lucruri si dvs. domnule!
    Sarbatori pline de Lumina Nasterii!
    Craciun Fericit!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sarbatorim ceva. Nu se stie exact ce anume, dar cu siguranta sarbatorim. Altfel nu am avea liber, nu am avea o masa festiva, nu am aduce un brad – un simbol al naturii si vietii – in casa. Unii zic ca e nasterea mantuitorului – ala care nu mantuieste de niste kestii cu care ne-am procopsit de la tacsu aka sfantu duh, care e tot el de fapt si totuna cu o dubioasa treime; cam ca si cum i-as fute unuia un pumn dupa care imi creste ratingu de tzara ca ii acord ingrijiri medicale la buba facuta tot de mine. Dar sa revenim.
    Mai sunt unii care imi zic “ateu, ateu, da macar craciunul”. Pricepator defect. Cum sa sarbatoresc nasterea lu ala in care nu cred? Gizaaaaas!
    Istoric, inainte de crestinism, inainte de alti zei, intotdeauna s-a sarbatorit solstitiul – noaptea cea mai lunga, urmata de renasterea soarelui, de reinceperea ciclului pozitiv al naturii si vietii. Totusi, nu vreau sa fac o analiza istorica.
    Vreau sa imi imaginez cum primii oameni, in zorii civilizatiei, urmareau zilele din ce in ce mai scurte, vedeau moartea naturii vegetale, traiau din ce in ce mai mult timp in intuneric, poate la lumina focului pt cei mai fericiti, si sperau. Asteptau cu emotie momentul cand va reveni lumina, soarele, natura, viata – sau macar acel “turning point”, de care odata trecut stiau cu siguranta ca tot ce asteapta ei urmeaza.
    Cu siguranta multi dintre ei nu erau siguri ca soarele va reveni. Cu siguranta unii asteptau cu sufletul la gura an de an dovada ca lumina revine si se gandeau cel putin cu ingrijorare la varianta in care zilele vor scadea pana la disparitie, frigul va deveni de nesuportat si moartea si intunericul vor stapani toata existenta. Iar solstitiul stergea toate temerile, grijile si emotiile si anunta clar si raspicat: natura va invia, lumina va reveni!
    Familiile se adunau sa astepte, dupa care sa serbeze acel moment magic. Dar nu singure – ci insotite de un simbol al vetii si naturii: copacul, bradul acolo unde exista. Adunau la un loc cat mai multa viata.
    Asa imi imaginez eu solstitiul acum mii de ani; nu e o redare istorica 100% corecta, desi ma bazez pe informatii corecte.
    Chiar si asa devine insa clar ceva: ca relatia noastra cu natura este mai puternica decat pare. Trece dincolo de zeitaile de moment, de delirul religios, si subzista, uneori criptata, in majoritatea religiilor. Iar asta, intr-adevar, consider ca e o importanta tema de gandire.

    Solstitiu fericit tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Stefan.
    NU iti comentez ateismul.
    NU imi comenta crestinismul. Asa cum e el.
    In rest, numai de bine.

    RăspundețiȘtergere