Judas

Iuda.
Personaj biblic.
Intruchiparea tradarii, aproape un sinonim al acestui lucru, in cultura umana.
Tradatorul marunt, pentru o suma derizorie, si motivatie obscura.
Obscura.
Dar simpla.
"De amorul artei".
"Daca pot sa o fac, de ce nu?"
"Pentru ca pot".
"Fiindca doar eu...".
Atit de uman...
***
Toata ziua de azi m-am invartit dorind sa scriu ceva.
Subiecte, sa tot fie.
Insa ceva nu imi dadea pace.
Stiam ca, orice as fi scris, nu as fi putut surprinde esenta a ceea ce simteam.
Am citit despre lupte interne in PSD.
Am citit interviul luat unui magistrat.
Am citit despre PNL.
Am citit un interviu luat unui presedinte al romanilor.
Am citit destul ca sa imi dau seama ca de fapt tot ce puteam simti e doar un sentiment de scarba.
Profunda.
Si fata de toti.
***
Am citit cum smecherii se adreseaza smecherilor mai mici in disperarea de-a nu lasa un partid al spagonautiei supreme sa dispara. Pentru ei e in joc insasi lumea lor. Acest sistem in care orice e de vanzare, orice se poate murdari cu bani, iar nimeni nu e pedepsit.
Am citit unele scuze si autolamentari ale unei judecatoare tinere, cu o cariera in fata, dar constienta ca din cauza unor sefi bine alesi, si a birocratiei sistemului, sansele de-a face treaba sint minuscule. Bravo ei ca macar a recunoscut asta. Cei mai batrini ca ea s-ar feri ca dracu de tamaie de-a nu preamari sistemul.
Am citit despre parerea oamenilor Partidului Liberal despre cei ce ii conduc, si scarba fata de "smecherii de Bucuresti". Mi-am dat seama ca acest partid a devenit o marioneta, condusa de la centru si populata de oameni care se complac sa fie acolo, prin asta facind doar jocul unor lepre.
Am citit un interviu. Un interviu luat de o publicatie de prestigiu, unui om care ne-a ametit cu demagogia sa, si despre cit de corect o sa fie el. Care, la o intrebare destul de incuietoare, despre un lucru protejat asa cum e de dinsul, si a permis sa spuna: "democratia nu e un lucru perfect". Si sa rida. M-as fi mirat. Daca eram german, de exemplu. Dar sint roman. Si nu ma mai mira nimic.
Si am realizat un lucru mic, dar esential pentru boborul nostru.
TRADAREA.
Totul pleaca de jos, de la modul de viata si psihologia romanului.
Copilul isi tradeaza prietenul pentru alt copil cu jucarii mai multe.
Adolescentul isi tradeaza prietena pentru o fata mai frumoasa.
Sotia isi tradeaza sotul pentru un om mai bogat.
Angajatul isi tradeaza colegul pentru a fi avansat.
Seful isi tradeaza patronul pentru un alt patron mai bun platnic.
Politicianul isi tradeaza partidul pentru un interes personal.
Presedintele isi tradeaza poporul pentru o ambitie personala.
Ciudat.
Dar am realizat ceva trist.
In tara asta, nimeni nu a putut sa avanseze, vizibil, decit pe baza tradarii.
Deja incepe sa fie o doctrina, un plan de bataie, o strategie in viata.
Realitatea este ca daca esti marunt si incapabil, ce alta cale iti ramine?
Lipsa de scrupule e ceva cultivat la romani, deci impedimente morale nu exista.
In rest... lipseste doar ocazia.
Insa romanul are darul de-a gasi ocazii de a trada si in desert.
O face motivat, din dorinta bolnava de afirmare sau ego exacerbat.
Dar o face si simplu, de amorul artei.
Nu trebuie sa ne miram de unde pina unde o asemenea perfectionare a tradarii.
Avem o istorie de 2000 de ani in spate, in care numai asa s-a putut avansa.
"Gloriosul" trecut al unui neam "glorios" are doar o singura constanta.
Tradarea.
Cei 30 de talanti ai lui Iuda au facut istorie la noi.