In viata exista si momente frumoase. Doar momente. Pentru ca de obicei se gaseste cate un vajnic aproape-om care isi petrece viata in miscare browniana, stricandu-le altora buna dispozitie.
A existat o trupa. Pentru prea putina vreme. S-a numit Etajul 4. Fondata de un bou cu talent. Dar bou. Pentru ca a omorat din bovinism propria lui creatie. Un proiect iesit din comun prin cateva detalii. Se canta americaneste. Pe bune. Live. Mi-am castigat dreptul de a canta cu ei dupa o proba live, cu public. Nu pe gratis.
A existat o trupa. Pentru prea putina vreme. S-a numit Etajul 4. Fondata de un bou cu talent. Dar bou. Pentru ca a omorat din bovinism propria lui creatie. Un proiect iesit din comun prin cateva detalii. Se canta americaneste. Pe bune. Live. Mi-am castigat dreptul de a canta cu ei dupa o proba live, cu public. Nu pe gratis.
Romanul intelege prost unele lucruri. Spre exemplu boul confunda managementul pragmatic cu sefia. Cam asta a fost nenorocirea... Pentru ca, in timp ce unii se bucurau sincer de succesul venit aproape instantaneu, ca si copiii mici, atunci cand isi vedeau numele mentionat pe undeva, altii nu vedeau cu ochi buni bucuria aceasta...
Intotdeauna am cantat pentru ca mi-a placut. Din inima, nu pentru implinirea egoului. Nu ca sa scap de meseria de strungar. Terminasem electronica oricum... Si ma refer doar la liceu... Am lasat in paragina o afacere bunicica si am riscat totul pentru a canta. Mult inainte ca omuletul sa imi propuna sa vin la Bucuresti...
Cand am hotarat sa fac asta aveam ce pierde. Si chiar am pierdut. A fost alegerea mea si nu imi pare rau. Iar acum, cu tupeul acela nesimtit, specific unui bou care a cantat ani de zile manele prin birturi, ca sa isi acopere vina de a fi ingropat un lucru bun, spune tuturor ca eu vroiam bani mai multi... Tupeul nesimtit nu moare in Romania niciodata... Am capatat imunitate la asta si stiu care este antidotul pentru aceasta otrava: adevarul gol-golut...
Desigur ma provoaca... Face parte din arsenal... Apoi foloseste frazele pentru a le rastalmaci... Bineinteles ca nu in favoarea mea. Omu` e o lichea. Da` din aceea veritabila. Pana si locul de bastina si-l scuipa daca trebuie... Orice daca e in folosul lui... Dar numai al lui. Daca nu nimic nu are importanta pentru el. Nici macar succesul. De aceea exista un bou la Etajul 4.
Chiar daca am pierdut multe pentru privilegiul de a canta, eu nu simt asta. Pentru ca sunt fericit de fiecare data cand sunt pe o scena. Oricat de mica. In orice loc. Sunt fericit de fiecare data cand primesc aplaude. Sunt fericit de fiecare data cand cant. Pur si simplu. Iar Etajul 4 a fost familia mea. Si am fost fericit alaturi de ei. O vreme. Pana cand un biped chitarist s-a gandit sa faca schimbari. In sensul ca l-a dat afara pe unul, apoi pe altul...
Scarnavia nu avea nici un fel de calitati de leader. Avea doar doua lucruri. De care ai nevoie in Romania. Relatia si gura mare. Era suficient ca sa poata strange cu usa. Stilul acela: "daca vorbesc mult, tare si repede ii ametesc si fac ce vreau" era uneori amuzant... Foarte rar... Iar cand sportul tau favorit este "aruncarea dumei", apoi deja multe sunt clare...
Nu sunt perfect. Sunt mandru. Desi mandria este un pacat. Nu ma pot stapani. Mai ales cand se face o nedreptate. Nu pot suferi sa imi asez coloana in alta pozitie decat cea verticala. Pentru nimeni si nimic in lume. Nu pot fi cumparat. Si nu pot fi strans cu usa. Da, sunt orgolios. Sunt incapatanat. Am toate defectele din lume daca vreti. Dar nu folosesc ocaua mica pentru adevar...
Asa ca, am acceptat o vreme situatia. Pana cand a plecat, fortat de bour, primul nostru coleg. Adica l-a dat afara. Pur si simplu. S-a folosit de el pana cand a vrut altul, mai cunoscut, sa vina... Si l-a aruncat pe cel care a fost loial proiectului atunci cand era greu ca pe niste ciorapi purtati la cosul de rufe... Cica "e bine sa stea oamenii cu sabia deasupra capului". Sa le fie frica adica... Asta era strategia lui...
Plecarea fortata a primului dintre noi a fost si ultimul moment cand cineva i s-a opus boului in sensul asta. Si, cu toate ca am incercat sa ii induc alta idee, dupa alte trei luni, in acelasi mod, a plecat si al doilea coleg. Iar eu nu ma mai simteam bine. Deloc. De fericire ce sa mai vorbim...
Asa ca nu a durat mult pana sa izbucnesc. Si tot ceea ce tinusem in mine pana atunci a dat pe afara... Cat pe ce sa ii ard una. Nu am facut-o. Dar si acum ma intreb daca nu trebuia totusi s-o fac... Si parca-parca...
Pentru ca, pana la urma, ceea ce banuiam doar, s-a confirmat: bipedul si-a aratat fata hada si inima urata... A aranjat sa mi se ia si ultima bucata de paine pe care o puteam castiga. Pentru ca a putut. Avea relatia, remeber? A facut asta dupa ce, ca sa ma hotarasc sa ma mut la Bucuresti, nu a ezitat sa promita totul... Tot ca pe o pereche de ciorapi a incercat sa ma trateze. Numai ca astia i-au ramas in gat...
Vremurile acelea sunt trecute deja... De ce scriu abia acum despre asta? Mai multe motive... Dar cel mai important este dureroasa nedreptate. Viermele vorbeste pe la colturi. Chiar si acum. Inca il bantuie succesul de atunci. Este intrebat. Si ca sa se scuze nu ocoleste minciuna. Pune in gura mea cuvintele lui. Face tumbe. Joaca teatru. Orice. Nu conteaza adevarul daca el scapa cu fata curata...
Pentru o luna sau doua, mie mi-a placut sa fiu cu Etajul 4. Primele trei luni. Sau poate patru... Am indurat orice de dragul celorlalti oameni cu care cantam si de dragul celor pentru care cantam. Chiar si sa dorm pe o saltea intinsa pe jos intr-o garsoniera nemobilata. nu parea un efort prea mare. Acum gusterul spune lumii ca eu mi-am tradat colegii pentru bani... Tupeul nesimtit nu moare in Romania...
Crede ca daca isi ascunde capul in pamant nu i se vede curu`. Tactica strutului... Imi spune ca el m-a adus la Bucuresti. Desigur si talentul tot el mi l-a dat. Dumnezeu nu are nici o legatura cu asta. Imi spune apoi ca el are un Dumnezeu. El, care mi-a luat si ultimul colt de paine de la gura numai ca sa imi arate cat de important este el pe o arie de cativa metri patrati din lumea asta larga, spune ca eu sunt rau si razbunator...
Desigur ca sunt. Din punctul lui de vedere. Nu il las sa traiasca in pace, linistit dupa ce s-a purtat ca un ne-om si a facut toate acestea... Nu il las sa se autoproclame artist sau sa creada ca a fi artist inseamna a fi doar pe alocuri uman. Doar cand are el chef.
Arta este esenta altruismului. Altruismul este umanitate rafinata. De aceea ii arat situatia cuantificata, dezbracata de aburelile lui. El a provocat moartea propriei creatii. Si nu poate da vina pe nimeni altcineva. Pentru simplul motiv ca deciziile au fost ale lui. Toate.
Bineinteles ca, de cate ori apuc, spun ADEVARUL. Gol golut. In public. Lucru neobisnuit pentru un nesimtit... Sa i se dezvalui rusinea de pe acoperisurile caselor... Asta il face sa spumege. Si cand il intrebi "DE CE?" o da de gard... Fiecare trebuie sa fie pus la locul lui. Curvei trebuie sa i se spuna curva. Chiar si atunci cand este o curva de om...
In ceea ce ma priveste as vrea sa pot spune despre mine ca sunt artist. Dar nu pot. Acest lucru nu poate fi autoproclamat. Nu orice om care tine un instrument in mana este artist...
Prin deductie logica si orice cantacios de manele ar trebui sa fie artist, nu-i asa? Nu va lasati inselati. Omuletul cu chitara nu este artist. Ii pasa doar de persoana sa. Nu ii pasa de oameni. Nici macar de cei care ii asculta muzica. Pentru el sunt doar o sursa de venit... De "papa bun" ca sa il citez...
O sa-l gasiti cantand in acelasi club in care canta si acum doi ani. Il veti recunoaste imediat. Dupa grasimea infatuarii ce i se scurge pe fata din toti porii... Urmariti-l cu atentie. Veti intelege tot ceea ce spun. Si o sa-mi dati dreptate. Nu are o capacitate incomensurabila de disimulare. E doar un biped care vrea si el. Atat.
Intotdeauna am cantat pentru ca mi-a placut. Din inima, nu pentru implinirea egoului. Nu ca sa scap de meseria de strungar. Terminasem electronica oricum... Si ma refer doar la liceu... Am lasat in paragina o afacere bunicica si am riscat totul pentru a canta. Mult inainte ca omuletul sa imi propuna sa vin la Bucuresti...
Cand am hotarat sa fac asta aveam ce pierde. Si chiar am pierdut. A fost alegerea mea si nu imi pare rau. Iar acum, cu tupeul acela nesimtit, specific unui bou care a cantat ani de zile manele prin birturi, ca sa isi acopere vina de a fi ingropat un lucru bun, spune tuturor ca eu vroiam bani mai multi... Tupeul nesimtit nu moare in Romania niciodata... Am capatat imunitate la asta si stiu care este antidotul pentru aceasta otrava: adevarul gol-golut...
Desigur ma provoaca... Face parte din arsenal... Apoi foloseste frazele pentru a le rastalmaci... Bineinteles ca nu in favoarea mea. Omu` e o lichea. Da` din aceea veritabila. Pana si locul de bastina si-l scuipa daca trebuie... Orice daca e in folosul lui... Dar numai al lui. Daca nu nimic nu are importanta pentru el. Nici macar succesul. De aceea exista un bou la Etajul 4.
Chiar daca am pierdut multe pentru privilegiul de a canta, eu nu simt asta. Pentru ca sunt fericit de fiecare data cand sunt pe o scena. Oricat de mica. In orice loc. Sunt fericit de fiecare data cand primesc aplaude. Sunt fericit de fiecare data cand cant. Pur si simplu. Iar Etajul 4 a fost familia mea. Si am fost fericit alaturi de ei. O vreme. Pana cand un biped chitarist s-a gandit sa faca schimbari. In sensul ca l-a dat afara pe unul, apoi pe altul...
Scarnavia nu avea nici un fel de calitati de leader. Avea doar doua lucruri. De care ai nevoie in Romania. Relatia si gura mare. Era suficient ca sa poata strange cu usa. Stilul acela: "daca vorbesc mult, tare si repede ii ametesc si fac ce vreau" era uneori amuzant... Foarte rar... Iar cand sportul tau favorit este "aruncarea dumei", apoi deja multe sunt clare...
Nu sunt perfect. Sunt mandru. Desi mandria este un pacat. Nu ma pot stapani. Mai ales cand se face o nedreptate. Nu pot suferi sa imi asez coloana in alta pozitie decat cea verticala. Pentru nimeni si nimic in lume. Nu pot fi cumparat. Si nu pot fi strans cu usa. Da, sunt orgolios. Sunt incapatanat. Am toate defectele din lume daca vreti. Dar nu folosesc ocaua mica pentru adevar...
Asa ca, am acceptat o vreme situatia. Pana cand a plecat, fortat de bour, primul nostru coleg. Adica l-a dat afara. Pur si simplu. S-a folosit de el pana cand a vrut altul, mai cunoscut, sa vina... Si l-a aruncat pe cel care a fost loial proiectului atunci cand era greu ca pe niste ciorapi purtati la cosul de rufe... Cica "e bine sa stea oamenii cu sabia deasupra capului". Sa le fie frica adica... Asta era strategia lui...
Plecarea fortata a primului dintre noi a fost si ultimul moment cand cineva i s-a opus boului in sensul asta. Si, cu toate ca am incercat sa ii induc alta idee, dupa alte trei luni, in acelasi mod, a plecat si al doilea coleg. Iar eu nu ma mai simteam bine. Deloc. De fericire ce sa mai vorbim...
Asa ca nu a durat mult pana sa izbucnesc. Si tot ceea ce tinusem in mine pana atunci a dat pe afara... Cat pe ce sa ii ard una. Nu am facut-o. Dar si acum ma intreb daca nu trebuia totusi s-o fac... Si parca-parca...
Pentru ca, pana la urma, ceea ce banuiam doar, s-a confirmat: bipedul si-a aratat fata hada si inima urata... A aranjat sa mi se ia si ultima bucata de paine pe care o puteam castiga. Pentru ca a putut. Avea relatia, remeber? A facut asta dupa ce, ca sa ma hotarasc sa ma mut la Bucuresti, nu a ezitat sa promita totul... Tot ca pe o pereche de ciorapi a incercat sa ma trateze. Numai ca astia i-au ramas in gat...
Vremurile acelea sunt trecute deja... De ce scriu abia acum despre asta? Mai multe motive... Dar cel mai important este dureroasa nedreptate. Viermele vorbeste pe la colturi. Chiar si acum. Inca il bantuie succesul de atunci. Este intrebat. Si ca sa se scuze nu ocoleste minciuna. Pune in gura mea cuvintele lui. Face tumbe. Joaca teatru. Orice. Nu conteaza adevarul daca el scapa cu fata curata...
Pentru o luna sau doua, mie mi-a placut sa fiu cu Etajul 4. Primele trei luni. Sau poate patru... Am indurat orice de dragul celorlalti oameni cu care cantam si de dragul celor pentru care cantam. Chiar si sa dorm pe o saltea intinsa pe jos intr-o garsoniera nemobilata. nu parea un efort prea mare. Acum gusterul spune lumii ca eu mi-am tradat colegii pentru bani... Tupeul nesimtit nu moare in Romania...
Crede ca daca isi ascunde capul in pamant nu i se vede curu`. Tactica strutului... Imi spune ca el m-a adus la Bucuresti. Desigur si talentul tot el mi l-a dat. Dumnezeu nu are nici o legatura cu asta. Imi spune apoi ca el are un Dumnezeu. El, care mi-a luat si ultimul colt de paine de la gura numai ca sa imi arate cat de important este el pe o arie de cativa metri patrati din lumea asta larga, spune ca eu sunt rau si razbunator...
Desigur ca sunt. Din punctul lui de vedere. Nu il las sa traiasca in pace, linistit dupa ce s-a purtat ca un ne-om si a facut toate acestea... Nu il las sa se autoproclame artist sau sa creada ca a fi artist inseamna a fi doar pe alocuri uman. Doar cand are el chef.
Arta este esenta altruismului. Altruismul este umanitate rafinata. De aceea ii arat situatia cuantificata, dezbracata de aburelile lui. El a provocat moartea propriei creatii. Si nu poate da vina pe nimeni altcineva. Pentru simplul motiv ca deciziile au fost ale lui. Toate.
Bineinteles ca, de cate ori apuc, spun ADEVARUL. Gol golut. In public. Lucru neobisnuit pentru un nesimtit... Sa i se dezvalui rusinea de pe acoperisurile caselor... Asta il face sa spumege. Si cand il intrebi "DE CE?" o da de gard... Fiecare trebuie sa fie pus la locul lui. Curvei trebuie sa i se spuna curva. Chiar si atunci cand este o curva de om...
In ceea ce ma priveste as vrea sa pot spune despre mine ca sunt artist. Dar nu pot. Acest lucru nu poate fi autoproclamat. Nu orice om care tine un instrument in mana este artist...
Prin deductie logica si orice cantacios de manele ar trebui sa fie artist, nu-i asa? Nu va lasati inselati. Omuletul cu chitara nu este artist. Ii pasa doar de persoana sa. Nu ii pasa de oameni. Nici macar de cei care ii asculta muzica. Pentru el sunt doar o sursa de venit... De "papa bun" ca sa il citez...
O sa-l gasiti cantand in acelasi club in care canta si acum doi ani. Il veti recunoaste imediat. Dupa grasimea infatuarii ce i se scurge pe fata din toti porii... Urmariti-l cu atentie. Veti intelege tot ceea ce spun. Si o sa-mi dati dreptate. Nu are o capacitate incomensurabila de disimulare. E doar un biped care vrea si el. Atat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu