Nu stiu daca este sfarsit sau inceput...
Sunt intru-n tunel.
Vad umbrele unor oameni, candva fiinte cu vise si dorinte
Crezand in idealuri si in viitor...
Acum
Rapusi de dezamagire
Muti de spaima sau dezgust
Disperati
Urland de durere, frustrare si manie
Ridicand pumnul in aer
Implorand
Cerand
Nici ei nu stiu cui, ceva - orice,
Punandu-si intrebari, cautand explicatii, nascocind solutii,
Neputand sa-si priveasca copiii in ochi
Refuzand sa se priveasca ei insisi in oglinda...
Ma aflu in mijlocul unui cosmar?!
Nu stiu daca m-am trezit sau inca sunt in acest somn bizar...
Este o bucla temporala. Ca cele in care intam aproape in fiecare zi. Frumos. Frumos la ce este mai sus este ca nu poti cataloga in nici un fel situatia evocata. Iti lasa atata camp deschis incat te poti indrepta cugetand in toate directiile Rozei. Vanturilor. Si poti visa. Visul care te tine treaz. Si poti trai. VIsul pentru care te-ai desteptat.
RăspundețiȘtergereNe aflam pe aripile vantului, sau mai bine spus traim dupa cum bate vantul...
RăspundețiȘtergereSoarta ? Daca suntem mai atenti nu este soarta, soarta suntem noi cu tot cu sufletul nostru. Care are nevoie de siguranta
RăspundețiȘtergere