***
Cainele. Nu va evoca nimic cunoscut?
 
 "              Sub tencuiala unui  stat modern scârţâie din toate proptelele - vechi şi noi - o şandrama  feudală. Sistemul de funcţionare e suveica post-privilegiu-tribut. România  nu este stat social. Din 40%, cât sunt cheltuielile publice ca  procentaj din PIB, doar jumătate merg către pensii, Sănătate sau  Educaţie. Cu o administraţie în cote rezonabile, România ar putea avea  chiar excedent bugetar.Nu este nici stat capitalist. Pentru fiecare  leu investit, o companie trebuie să plătească încă un leu taxe şi mită,  să stea la coadă, iar la sfârşit să fie umilită pentru îndrăzneală. Iar  pentru fiecare leu dat ca salariu net, trebuie să plătească încă un leu,  în numele solidarităţii sociale.Surpriză! Tot în două împarte şi  statul banii adunaţi. Doar că, pentru fiecare doi lei încasaţi, un singur leu acoperă cheltuielile sociale. Celălalt leu,  adică cele 20% din PIB care nu ies la socoteală, reprezintă banii care  finanţează statul clientelar, fie că e vorba de salarii, cheltuieli  curente sau investiţii. Chiar şi puţinele cheltuieli necesare trec printr-un filtru  feudal: suveica post-privilegiu-tribut. Ce înseamnă asta? Toţi şefii  administrativi, până la nivel de director sau chiar mai jos, sunt numiţi  nu pentru a urmări interesul public, ci pentru privilegiul de a colecta  fonduri în nume propriu. Din care să verse o parte înapoi ca tribut.Mai  are rost să le cerem performanţă? Chiar dacă ar fi în stare să o  obţină, i-ar aştepta o singură soartă: mazilirea. Să le cerem să elimine  economia neagră? Păi, ei sunt însăşi economia neagră! Ei garantează  circuitul public-privat al fluxurilor de bani care urcă de la cel mai  mărunt nivel al corupţiei până la cel mai înalt nivel politic.Sunt  doar două diferenţe între feudalismul medieval şi cel contemporan. Prima  diferenţă: „mijlocul de producţie" principal nu mai este privilegiul  agricol, ci un privilegiu al taxării - fie ea legală sau ilegală.A doua diferenţă: la vârf nu există un „Domn", ci  doar un sistemde privilegii care se autoperpetuează şi care funcţionează ca o  inteligenţă colectivă. Are o strategie de conservare, îşi trimite  reprezentanţi la vârf pentru a-i servi interesele şi distribuie eficient  sarcinile în interior. Cum arată ierarhia:
"              Sub tencuiala unui  stat modern scârţâie din toate proptelele - vechi şi noi - o şandrama  feudală. Sistemul de funcţionare e suveica post-privilegiu-tribut. România  nu este stat social. Din 40%, cât sunt cheltuielile publice ca  procentaj din PIB, doar jumătate merg către pensii, Sănătate sau  Educaţie. Cu o administraţie în cote rezonabile, România ar putea avea  chiar excedent bugetar.Nu este nici stat capitalist. Pentru fiecare  leu investit, o companie trebuie să plătească încă un leu taxe şi mită,  să stea la coadă, iar la sfârşit să fie umilită pentru îndrăzneală. Iar  pentru fiecare leu dat ca salariu net, trebuie să plătească încă un leu,  în numele solidarităţii sociale.Surpriză! Tot în două împarte şi  statul banii adunaţi. Doar că, pentru fiecare doi lei încasaţi, un singur leu acoperă cheltuielile sociale. Celălalt leu,  adică cele 20% din PIB care nu ies la socoteală, reprezintă banii care  finanţează statul clientelar, fie că e vorba de salarii, cheltuieli  curente sau investiţii. Chiar şi puţinele cheltuieli necesare trec printr-un filtru  feudal: suveica post-privilegiu-tribut. Ce înseamnă asta? Toţi şefii  administrativi, până la nivel de director sau chiar mai jos, sunt numiţi  nu pentru a urmări interesul public, ci pentru privilegiul de a colecta  fonduri în nume propriu. Din care să verse o parte înapoi ca tribut.Mai  are rost să le cerem performanţă? Chiar dacă ar fi în stare să o  obţină, i-ar aştepta o singură soartă: mazilirea. Să le cerem să elimine  economia neagră? Păi, ei sunt însăşi economia neagră! Ei garantează  circuitul public-privat al fluxurilor de bani care urcă de la cel mai  mărunt nivel al corupţiei până la cel mai înalt nivel politic.Sunt  doar două diferenţe între feudalismul medieval şi cel contemporan. Prima  diferenţă: „mijlocul de producţie" principal nu mai este privilegiul  agricol, ci un privilegiu al taxării - fie ea legală sau ilegală.A doua diferenţă: la vârf nu există un „Domn", ci  doar un sistemde privilegii care se autoperpetuează şi care funcţionează ca o  inteligenţă colectivă. Are o strategie de conservare, îşi trimite  reprezentanţi la vârf pentru a-i servi interesele şi distribuie eficient  sarcinile în interior. Cum arată ierarhia:
"7. Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”
8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
9. Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
10. s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
11. El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.’
12. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”
13. Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.
14. Dar fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă."
(Faptele Apostolilor, Cap.4)
 "Pe-un  picior de plai
"Pe-un  picior de plai
 Mare sedinta de sindicat azi. Se-adunara fraierii, cu mic cu mare, sa afle si ei, de la liderii lor, de ce ar trebui sa (mai) faca greva. Da, iar. Ideea de greva in invatamant atat de tare s-a demonetizat in ultimii ani, incat a ajuns un banc prost printre sindicalistii obisnuiti. De multa vreme oamenii au fost bataia de joc a guvernelor care s-au perindat cu nemiluita, dar, in plus, si a propriilor lideri de la Bucuresti, care au fost foarte flexibili (ca sa nu zic pupincuristi de-a dreptul) fata de partenerii de (presupus) dialog. Mai mult, s-au dovedit a fi chiar partizanii unor partide politice, care i-au primit in randurile lor, cu palarie de consilier sau deputat. Aproape nimic din ceea ce s-a solicitat in ultimii ani nu s-a obtinut. Cand s-a dat un procent infim la salarii, s-a luat imediat inapoi cu sapte maini. Cand s-a facut greva o perioada mai lunga, s-au facut recuperari aproape tot anul scolar sambata si duminica, cu clase goale si profesori stand la catedra asteptand elevi care, pe buna dreptate, nu au venit la scoala in weekend. Cand s-a obtinut legal un drept salarial consistent, recunoscut de presedinte si de curtea constitutionala, s-a abrogat rapid legea. Si asa a ramas. Oamenii au fost trimisi in concedii fara plata in octombrie-noiembrie-decembrie. S-au retinut iar 15% din mizerabilele salarii. Din ianuarie s-au taiat sporurile. S-a taiat fondul de premiere, salariul de merit etc. Acum, incepand cu luna iunie, se vor taia inca 25%. Examenele nationale sunt deocamdata neplatite. Si tot asa. Si ne punem fireasca intrebare: ce au facut liderii de sindicat in toata aceasta perioada? NIMIC. Ba da, totusi. Au latrat. Au facut gargara. Au tradat. Au vandut promisiuni. Atat.
Mare sedinta de sindicat azi. Se-adunara fraierii, cu mic cu mare, sa afle si ei, de la liderii lor, de ce ar trebui sa (mai) faca greva. Da, iar. Ideea de greva in invatamant atat de tare s-a demonetizat in ultimii ani, incat a ajuns un banc prost printre sindicalistii obisnuiti. De multa vreme oamenii au fost bataia de joc a guvernelor care s-au perindat cu nemiluita, dar, in plus, si a propriilor lideri de la Bucuresti, care au fost foarte flexibili (ca sa nu zic pupincuristi de-a dreptul) fata de partenerii de (presupus) dialog. Mai mult, s-au dovedit a fi chiar partizanii unor partide politice, care i-au primit in randurile lor, cu palarie de consilier sau deputat. Aproape nimic din ceea ce s-a solicitat in ultimii ani nu s-a obtinut. Cand s-a dat un procent infim la salarii, s-a luat imediat inapoi cu sapte maini. Cand s-a facut greva o perioada mai lunga, s-au facut recuperari aproape tot anul scolar sambata si duminica, cu clase goale si profesori stand la catedra asteptand elevi care, pe buna dreptate, nu au venit la scoala in weekend. Cand s-a obtinut legal un drept salarial consistent, recunoscut de presedinte si de curtea constitutionala, s-a abrogat rapid legea. Si asa a ramas. Oamenii au fost trimisi in concedii fara plata in octombrie-noiembrie-decembrie. S-au retinut iar 15% din mizerabilele salarii. Din ianuarie s-au taiat sporurile. S-a taiat fondul de premiere, salariul de merit etc. Acum, incepand cu luna iunie, se vor taia inca 25%. Examenele nationale sunt deocamdata neplatite. Si tot asa. Si ne punem fireasca intrebare: ce au facut liderii de sindicat in toata aceasta perioada? NIMIC. Ba da, totusi. Au latrat. Au facut gargara. Au tradat. Au vandut promisiuni. Atat.

 Articolul 53 din Constitutia Romaniei:
Articolul 53 din Constitutia Romaniei: 
Vor fi afectate de măsurile de austeritate:
Sunt eliminate:
Se impozitează:









