Liniste

Vine toamna. Natura incepe sa fie tot mai molcoma, mai linistita. Cita nevoie am avea si noi, ca popor, de un pic de liniste...
Din pacate, linistea pare un ideal de neatins. Linistea ar presupune o tara cu legi si drepturi inalienabile, competenta, justitie, si corectitudine. Din pacate, la noi problema se pune altfel: cum putem crea cit mai multe legi care sa serveasca interese de grup, cum putem exclusiviza niste drepturi(tampite formulari mai am si eu...), cum putem inlocui sau eluda competenta, cum putem dirija justitia, cum putem face corectitudinea si mai tendentioasa. Sintem un popor al furtunii, al viscolului, care se complace in vicisitudinile unui climat nefavorabil. Ma uit, in continuare, cum Clasa Politica insista ca salvarea tarii vine de la prezenta unor oameni, nu de la Idei progresiste. Ma uit cum un partid de guvernamint, altadata considerat singura sansa de salvare, comite fraude ca sa isi treaca legi prin parlament. Ma uit cu stupoare la seninatatea cu care niste "fosti" glorifica haosul in care au adus tara asta. Iar peste tot, inclusiv la jurnalisti, vad o lipsa totala de surprindere a esentialului. Si, per tutti, un dezinteres complet fata de oameni.
Sa fie emigrarea singura sansa la o viata normala? Totdeauna alte meleaguri sint salvarea oricarui roman care doreste sa traiasca normal? Cind proprii tai concetateni insista ca trebuie sa fii sluga la tine Acasa, nici nu ma mir ca lumea pleaca. Isi cauta alta Casa. Sau un loc mai bun unde sa isi construiasca aceasta casa. Mai sigur. Si, in mod cert, un loc unde esti respectat si ai dreptul sa fii respectat la tine Acasa.
E...greu sa iesi intreg la minte din situatia in care ne-a adus o mina de nenorociti, ahtiati dupa bani sau putere. Si, evident, stupizenia congenitala a pulimii ajunsa sa dirijeze. Dupa noile legi si "fapte" legate de Sanatate si Munca, incep sa se ridice reale intrebari daca putem scapa cu viata. Uneori ma gindesc ca, poate, e mai buna o plecare undeva in Congo. In jungla, macar stii sigur cine ti-e prieten, si dusmanii sint dusmani. Iar negrii nu sint asa de rai. Din cauza pigmentului pielii pot fi deosebiti foarte usor, asa ca nu e o problema sa-i vezi. La noi, insa, dusmanul cel mai mare a venit din interior. Sintem proprii nostri dusmani. Bine a zis Cezar, parca(semidoictul iese la iveala din nou...): Cel mai mare dusman se va ascunde in cel din urma loc in care te-ai gandit sa te uiti...