marți, 10 noiembrie 2009

Hrana noastra cea de toate zilele

Ieri ma abordeaza, in timp ce urcam scarile catre birou, o colega. Ma deranjeaza cand sunt interpelata in poarta, pe alee sau pe scari, cand nu sunt lasata sa intru, sa-mi las mapa, sa deschid geamul, sa ma fac comoda, de... ca omul care incepe o zi de munca. Vroia sa-mi povesteasca ca o alta colega s-a despartit de prietenul ei. Si incepe. Si da-i, si da-i... Zic: "Stop. Stii, cred ca e treaba ei asta, nu a noastra. In fond, nu ma intereseaza viata privata a altora". S-a uitat la mine, de parca: "Uite-o si pe fandosita asta"...
Si mi-am adus aminte de o intamplare de acum cateva saptamani.
Pentru ca nu-mi place sa-mi beau cafeaua singura, deseori merg in cafeneaua de peste drum. O beau tot singura la masa, dar in compania celorlalti viciosi. Iau o apa plata si un expresso lung. Si citesc ziarele. Ritual deja. Vad la un moment dat o colega X prin geamul cafenelei, trecand. Se uita la mine. Nu ma pot preface ca n-am vazut-o. Dau din cap, salutand-o. Imi vad mai departe de treaba mea, linistita.
Ajung la serviciu. Secretara intra si-mi spune: "Va fac un ceai? Ca am inteles ca ati baut cafea deja..." Am simtit ca-mi urca sangele in cap. Am ramas cateva minute interzisa si apoi mi-a iesit: "De ce, scrie in pagina mondena ca am baut o cafea?" S-a impleticit, spunand doar: "Pai... povestea X fetelor ca..."
Am stat mai mult timp privind pe geam. Nu puteam s-o las asa. Ajungi uneori la saturatie. Se umple paharul. Al meu se umpluse acum. O chem pe X cu niste rapoarte la verificat. Unele nu erau facute, altele incomplete. Ii spun: "Dar ce se intampla, ai probleme, esti ocupata, a fost prea mult, prea greu...?" M-am simtit bine vazand-o cum incearca sa se justifice, cum simte rusinea... pentru ca era mai mult decat treaba nefacuta... si a inteles acest lucru.
Ne hranim zilnic cu barfe. La munca, la cafea, pe strada, pe holuri, acasa. Peste tot. Vom deveni un popor de obezi cat de curand... Vazandu-i si analizandu-i pe altii, ne umplem propria viata searbada si ne uitam propriile probleme. E comod sa dai din clanta. Nu doare. Traim intr-un mediu in care barfa este o institutie. Cu prea multi angajati. Astept momentul cand va da faliment. Dar mi-e teama ca n-o sa-l apuc. E tot o chestie genetica, ca si hotia...

6 comentarii:

  1. Finuta abordare a persoanei. Eu as fi luat-o in dinti. Ca-s mai de la tara... :)

    Oricum toate acestea tin de modul in care ai fost educat... Si cand incepi sa cauti genealogic ajungi sa intelegi ca treaba are si o componenta genetica...

    RăspundețiȘtergere
  2. Haha... imi cam imaginez ce i-ai fi spus.Si asa ar fi trebuit sa fac si eu. Dar as fi generat alte barfe... haha

    RăspundețiȘtergere
  3. lucrurile naşpa nu se termină niciodată. eu asta am observat. mai sper să fi greşit, dar slabe şanse.

    RăspundețiȘtergere
  4. E posibil sa fiu un pic pe dinafara dar nu inteleg ce era extraordinar ca erai la o cafea cu un ziar in mana ? Hello ? Pentru Dumnezeu, este una din cele mai omenesti pozitii posibile, cred ca nu erai la bara, nu erai topless, nu te maimutareai ca scolarii si adolescentii si atunci ? Sau erai:)... Si chiar asa fiind, este viata MEA, fac ce vreau cu ea, nu este viata NOASTRA...

    RăspundețiȘtergere
  5. Eram doar cuminte, la o cafea... Dar traim se pare intr-o societate unde este inca greu de tolerat ca o femeie singura sa stea intr-o cafenea... Balcanismul e mai pregnant aici, in zona mea...

    RăspundețiȘtergere
  6. Balcanism... Asa se numeste prostia in zona ta ? In Londra femeile pleaca de la pub pe trei carari si nimeni nu le reproseaza nimic.Si beau singure.Sau in grup de femei. Da, ai sa spui, este o extrema paguboasa moral... Da, extrema, dar aceasta extrema da dimensiunea spatiului personal, ii defineste limitele. Si cata nevoie avem de spatiul personal...

    RăspundețiȘtergere