Evadari

Avem nevoie, din cand in cand, de o evadare...
Fiecare din alt motiv, fiecare sub o alta forma.
Important este ca ne ajuta sa ne simtim mai bine.
Ne place sa cautam starea de bine, si e normal.
Una dintre evadarile mele este filmul vechi. Am revazut de curand Casablanca. L-am descoperit pentru prima oara in adolescenta, intr-o sala mica si neaerisita, stand pe ziare, pe trepte, pentru ca nu gasisem bilet cu loc. Pentru ca atunci lumea mergea la cinematograf. Dar asta este alta discutie. Priveam cu ochi inlacrimati scenele de dragoste dintre Rick (Humphrey Bogart) si Ilsa (Ingrid Bergman). Si imi simteam tremurul buzelor si al muschilor fetei. Pentru ca gesturile aveau forta. Privirile creeau emotie. Nu era nevoie de expunerea nuda a actorilor pentru a-mi arata iubirea. Era suficienta o atingere de mana. Un zambet. O privire. Si astea faceau mai mult decat o mie de cuvinte sau scene erotice. Sugerarea nuditatii ma emotiona. Era eleganta. Era rafinament. Era spirit. Oamenii credeau in idealuri. Credeau in iubire. Stiau sa faca alegeri. Ar trebui, din cand in cand, sa mai revedem filmele vechi. Vedem mai bine ce este in jurul nostru acum. Si ne mai innobilam sufletul...