Pe o planeta pierduta intre miliarde de stele, la o margine de continent, traia un popor renumit ca fiind pasnic, vesel, dar cam lenes din fire. Se multumea sa aiba cat sa supravietuiasca. Se uita uneori cu jind la celelalte popoare de pe continent, la opulenta si belsugul lor. Atunci, mergea la cate unul si cerea. Uneori bani, alteori produse, uneori specialisti, alteori doar investitii sau schimburi. Se invatase asa, sa i se dea. Si pentru ca ceea ce cerea era mereu insuficient, era vesnic nemultumit. Ogoarele se uscau vazand cu ochii, resursele altadata falnice acum erau epuizate, urmasii plecau catre alte zari. Nimic parca nu mai functiona. Nici macar pentru supravietuire, care incepuse sa devina un vis de neatins. Dar poporul, orbit, astepta sa i se dea, asa cum se obisnuise. Si flamanzit si inrait din zi in zi, incepuse sa orbeasca de-a binelea. Nemaiputand sa vada ceea ce mai ramasese, nici macar directia in care s-o ia in pribegie, a inceput sa urle disperat: "Vreau lumina! Vreau sa vad! Vreau sa stiu incotro s-o iau! Vreau sa stiu ce trebuie sa fac!" Toate celelalte popoare, satule sa tot ii dea si sa tot ii arate, i-au intors spatele. Si pentru prima oara rusinat de el insusi, a inceput sa gandeasca. Daca totusi lumina, pe care o cersea, zacea in el? Isi dadu seama ca trebuie sa o gaseasca singur, ca nu se poate baza decat pe el sau avea sa moara in curand. Si atunci, incepu sa munceasca, cu fata spre lumina din interior...
* Da stiu, e o utopie. Noi nu ne vom trezi niciodata. Si poate niciodata nu vom incepe sa muncim cu adevarat... Dar avem dreptul, din cand in cand, sa ne imaginam cum ar fi.
Eu nu-mi fac scenarii cu ceea ce va urma, desi uneori am momente de lehamite pura si ma intreb la ce naiba m-am opus, cand sotul meu a luat in calcul varianta emigrarii. Dar nu suntem un popor nesimtit si lenes de-a binelea. Sunt oameni, mai ales printre cei tineri, care da, iti dau spetanta. Se intampla sa existe firme care isi presteaza serviciile fara sa ai ce le reprosa, exista medici care ingrijesc constiincios pacientii fara sa pretinda nimic, sunt simpli vanzatori din magazin, care iti dau produsul cumparat si pe care l-ai uitat data trecuta, sunt oameni care te contacteaza sa-ti inapoieze telefonul mobil, pe care l-ai uitat in tren. Toate astea sunt cateva exemple cu care am avut de-a face si nu ma indoiesc ca ai si tu, cateva.
RăspundețiȘtergereRevenind la povestea ta, este un amanunt care mai trebuie mentionat, anume ca... pe langa faptul ca nu mai ploua cu bani, luam suturi in fund ca sa returnam ceea ce ni s-a dat. Ne place sau nu, asta ne va forta sa luam masuri, pentru eficienta.
Nimeni nu detine adevarul absolut, nu sunt convinsa de ceea ce va urma, dar ceva tot va fi. Cei ca voi aveti puterea cuvantului sa-i faceti pe ceilalti sa se priveasca singuri, asa ca, folositi-l cand aveti ocazia.