Ca nu te poti pune cu natura, cam stim cu totii. Dar in combinatie cu anumite conjuncturi si in anumite momente absolut nepotrivite, mai ca te enerveaza si te frustreaza la maximum problema. Sa ma explic. Sunt de ani buni intr-un proiect. Mai o plecare prin Franta, mai o vizita a frantujilor pe aici... tot asa. Vine momentul recunoasterii reusitei acestui schimb bilateral avantajos. Hai sa tragem linie. Unde? La Paris. Cand? Intre 23-27 aprilie. Si uite cum incep fetele sa se agite, sa scormoneasca prin sifoniere, sa se imprumute la banci, sa faca vizite la coafor-cosmetica-alea-alea, sa lase problemele rezolvate la munca, sa faca rezervari la hotel, la avion, sa-si faca visuri... si tot tacamul.Cine s-ar fi gandit ca undeva prin Islanda un vulcan cu nume imposibil de pronuntat (am crezut ca e gluma, initial), Eyjafjallajokull, se apuca, pentru prima oara de la Revolutia lui Vladimirescu, sa erupa. Si nu numai atat. Sa improaste cu cenusa peste mandra Europa. Multa, sa ne ajunga. Ne rade in nas. Zborurile au ajuns o loterie de cateva zile. Azi, da. Maine, nu. Poimaine, nu stim. Ieri Paris da, azi nu se stie. Ieri Londra nu, maine habar nu are nimeni. Unele aeroporturi deschise, altele, la 100 km distanta, inchise. Si tot asa. Stau si ma uit de cateva zile pe site-urile a doua agentii, cu rezervari la doua avioane, in aceeasi zi. Care va zbura, cu ala ma duc. (Ma simt ca odinioara in statia de autobuz, cand nu ma hotaram in care sa urc. Uneori ramaneam in statie, pentru ca nu incapeam in niciunul... hahaha). Ma uit cu un ochi la valiza, cu unul la cer, implorand sansa si alte instante supreme. Suntem atat de mici si neputinciosi uneori... Cu toate visurile noastre marete cu tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu