Nu mai pot cu China!Daca in adolescenta visam sa ajung acolo, sa urc pe Zid si sa-mi plimb pasii prin Palatul Interzis (si din dorinta asta incepusem sa invat limba) am ajuns acum in stadiul in care fac alergie numai la pronuntarea numelui acestei tari. Sau brand. Brandul China. Tot ce ma inconjoara e chinezesc. Indiferent ca apartine unei firme europene sau americane, totul se fabrica in China. Ca o mama generoasa, China ne hraneste, ne imbraca, ne ofera cele necesare traiului. De la Rolls Royce-uri si Vertu-uri (nu e cazul meu) pana la slapi, chiloti si guma de mestecat (e cazul meu). Caci poate face si contraface tot. Acolo gasim tot ce cautam. E noul pamant al fagaduintei. In curand, ii va inghiti si pe americani, daca nu a facut-o deja. Si nici nu trebuie sa mergi acolo, daca stau bine sa ma gandesc. Caci vine singura peste noi. La inceput a fost ca o boare pe racoare, iar acum avalansa aproape ca ne-a inghitit. Dar ce m-a apucat, asa de dimineata, cu China?
Anul asta, m-am hotarat, merg la Delfinariu. N-am fost niciodata. Am zis ca-i la indemana, de aceea nu mi-am batut capul pana acum. Oricum, l-am privit mereu ca pe o chestie pentru turisti. Ma informez si ce aflu? Ca Delfinariul nu mai avea delfini si, mare veselie mare, au achizitionat doi. De unde? Din China, ati ghicit! E drept, in Marea Neagra vietuiesc camile cu trei cocoase si girafe cu gatu' scurt, ursi-sabie si elefanti roz, asadar de unde delfini? Mai bine ii aducem pe Ping si pe Pong, gata freshuiti si cunoscatori de limba romana, decat sa-i prindem pe vreo doi mai jmekeri din apele noastre, care cel mult ar putea sa ne arate fingerul... Banii nostri un' se duuuc???!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu