Prima Dimineata

Prima dimineata a unui nou an. Cu un rasarit superb, aproape ireal de frumos...
O fi un semn bun? De mult nu mai cred ca semnele bune sint in mod neaparat si frumoase. Frumusetea e un lucru asa de inselator, si mai ales de efemer...
Contrar tuturor incurajarilor piticesti, ne asteapta unul din cei mai grei ani din ultimii 100 trecuti peste acest neam. Nu, hai sa nu ne lasam pacaliti de eternul "inca ne descurcam" oferit de lumea politica. Ultimii 20 de ani au dovedit ca distanta intre supravietuire si prabusire e uneori de doar citeva secunde, secunde in care descoperim adevarul despre inca o minciuna politica, de obicei.
Nu ma intereseaza ce vor face politicienii in acest an. E asa de previzibil, incit uneori e hilar sa le urmaresti demagogia. Intrebarea e ce vom face noi. Vom mai gasi niste amarite de resurse pentru a lupta impotriva acestei prezente a Raului reprezentata de aceasta clica de nespalati? Vom mai putea ridica capul dupa o previzibila prabusire generala genrata de incompetenta totala a acestor lepre? Ne vom putea smulge, o data pentru totdeauna, din eternul cerc Fanariot care caracterizeaza aceasta tara? Dorim sa facem asta? Stim macar ce inseamna o viata normala, cu perspective si realizari? Sau macar ce inseamna sansa la asa ceva?
E obligatorie o trecere printr-o "vale a umbrei si a mortii" pentru a crede ca exista lumina? Si a descoperi ca, de fapt, noi aducem lumina si nimeni altii, si ca nu mai exista, pentru noi ca neam, un "de sus" de unde sa vina un ajutor gratuit? Si, evident, nemeritat?
O farima din mine inca crede ca da. Oare de ce toate elementele acestei ecuatii o contrazic?