joi, 16 decembrie 2010

16 decembrie


16 decembrie e o zi care ar trebui sa aibe un pic mai multa importanta decit are, in istoria acestui neam. E ziua in care, acum 21 de ani, s-au intamplat niste lucruri care au facut posibila viata noastra de acum. Nu, nu minimizez ziua de 22 decembrie, insa pentru mine nu a fost decit ziua Puciului Reusit, ziua victoriei lui Ilici Bergovici. Desigur, exista voci care spun ca fara acel 22 nu ar mai fi existat nici o Timisoara. Domnilor care aveti aceasta parere, eu am sa va spun doua lucruri. Primul e o intrebare de fapt, si e o intrebare care au sa vi-o puna toti Timisorenii de atunci, si anume: "Ei si?". Sa zicem ca nu toata tara asta duce lipsa de idealuri pentru care sa lupte, dupa modelul impus de Dambovita. Iar al doilea e faptul ca unele lucruri sint mai eterne decit par, iar Timisora e unul dintre ele.
Poate ar fi cazul sa incepem sa aprindem toti luminari. Mortii de atunci au facut posibil ca noi sa avem tot ce avem, chiar daca cu bune si rele, de-a valma. Iar Iliestii, Nastasii, Pontii, Antonescii si Basestii acestei tari ar fi bine sa nu uite ca fara aceasta atit de hulita Timisoara nu ar fi fost decit niste Tovarasei, acolo, la coada vacii si a partidului, cum de fapt si sint. Doar ca unii dintre noi au impresia ca Revolutia a transformat tintarii in armasari.
Un moment de tacere pentru morti, va rog!
***
PS.
Un "la multi ani" cuiva nascut pe 16 Decembrie!

8 comentarii:

  1. imi pare rau, ca nu mai gasesc clipul original... http://www.youtube.com/watch?v=0sTB8AXKxoA

    RăspundețiȘtergere
  2. intradevar, 16 decembrie a reprezentat inceputul sfarsitului dictaturii ceausiste dar 22 decembrie a reprezentat inceput regimului neocomunist iliestian, cladit pe mortii revolutiei...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ii urez si eu "La multi ani" prietenului nostru drag, acolo departe de tara. Sa fii sanatos si iubit, Pappy!

    RăspundețiȘtergere
  4. Trece - a trecut, deja - şi această zi, ca şi cum nu ar fi fost. Din păcate. Uităm ce nu ar trebui să uităm şi invers... Gânduri bune!

    RăspundețiȘtergere
  5. @tuturor
    va propun ca de 22 dec sa ii "dedicam" cu totii un post hoitului iliestian...ce ziceti?

    la mine pe blog SOV are probleme la vaginul inimii si vrea sa se opereze tocmai in Austria unde exista specialisti in vaginul inimii!?!?!

    RăspundețiȘtergere
  6. foarte bun, sa stii ca eu personal am sa scriu!!

    RăspundețiȘtergere
  7. poate te intereseaza,am gasit ceva despre inceputurile manipularii: http://www.mihaildecean.ro/Pagini/IntrebariRestante.htm

    RăspundețiȘtergere