Invidia

Il invidiem. Pur si simplu. Face ce vrea, cind vrea, unde vrea. Si NU e nevoit sa aibe rusine. Din contra, poate ride de cei ce au. Nepedepsit, si fatis.
Diavolul ne insoteste adesea de la cele mai vechi amintiri ale noastre. Ne e prezentat ca supremul bau-bau, antiteza a tot ce misca si exista, raul suprem. Treptat, aflam mai multe. Aflam ce e bine sau rau, ce e reprobabil sau nu. Si aflam ca nu exista un liber arbitru. Oamenii hotarasc cine sint Diavolii. Nimic divin in aceasta alegere. Pina si oamenii care de multe ori il dispretuiesc pe Dumnezeu, si orice zeu, rar dispretuiesc Diavolul.
Ce ar fi civilizatia noastra fara el? Fara vise vinovate, fara dorinte refulate, fara instinctul de pradator? Nimic. Doar o adunare de oi pascind solitar, pe o planeta arida.
Am fi evoluat fara lacomie, violenta, minciuna? Fara razboi, fara tradare, fara inechitate sau vina? Ma tem ca nu.
Insa toate acestea sint rezervate alesilor. Turma e rapid penalizata daca accede la atare actiuni. Injust,o sa spuneti... dar s-a gasit rapid o cale de-a ascunde asta. Diavolul a fost declarat proscris. Pentru a mai fi posibile vise secrete, viziuni vinovate, si mai ales, pentru a mai fi posibil sa desparti lumea in alesi si nealesi. Si, mai ales, lipsiti de alegere. Asta e esenta Diavolului, de fapt: dreptul de-a alege. Pentru pastrarea veridicitatii, insa, doar cei "alesi" au dreptul de-a calca pe drumul asternut de el, restul turmei are voie doar sa invidieze. Si, in speranta unei "alegeri" personale in scop de accedere la drumul acela, au voie sa aprobe, in mod secret, metoda.
De mici copii sintem educati, de fapt, sa credem ca dreptul de-a alege in probleme esentiale ne e refuzat, iar recompensa pentru acceptarea starii de fapt e viata de apoi, si "imparatia cerurilor".
Insa viata e lunga, grea, si imparatia celor saraci, chiar si a celor saraci cu duhul, e departe si in ceata.
Pina si saracii au vise. Pe masura lor, dupa modele croite si promovate de ei. Si invidiaza cumplit pe oricine se ridica deasupra starii lor, mai ales daca acel cineva o face prin mijloace neortodoxe, ca furt sau faradelege. Deci, calea usoara, pe masura creierului ovin al prostului.
Insa, conform moralei, dogmei si traditiei, Diavolul o data identificat, trebuie starpit. Iar oamenii nu doresc asta. Ei doresc sa se vada in rolul lui, sa abuzeze, fure sau distruga in voie si dupa bunul plac. Si atunci, decit sa ucida Incornoratul, mai bine neaga existenta lui. Metoda e, de fapt, cea mai simpla din lume: il sanctifica. Il absolutizeaza. Il urca pe un piedestal de netagaduit si imposibil de negat. Spusele lui sint ridicate la rang de lege, de necontrazis. Iar argumentul suprem pe care acest Diavol se catara pe o omenire intreaga, e eternul "de aia!".
Nu conteaza cit de hain, spurcat, nevrednic sau josnic e Diavolul. Atita timp cit e Diavolul promovat de noi, are voie orice, oricum si oricand. Se neglijeaza. Insa Pazea! Al nostru sa fie, nu al altora! In numele legii, ucidem orice Diavol strain. Fie el strain de neam, de cuget, de ideologie sau de culoare...