miercuri, 22 septembrie 2010

Traian Basescu and the All Stars: Cantec pentru Fraieri.


"România are nevoie de împrumuturi în continuare. În 2011 vom semna un nou acord cu FMI. Datorită deficitelor, lipsei de reforme structurale, nimeni nu împrumută România pe termen lung. România în momentul de faţă are probleme uriaşe în a contracta împrumuturi cu scadenţă la trei ani. Menţinerea într-un acord cu FMI este legată direct de credibilitatea noastră în faţa investitorilor străini şi obţinerea la finele lui 2011 a unui rating în categoria A. Reformele acestea nu sunt de stânga sau de dreapta, ci de responsabilitate pentru reforma statului, asumate de România prin aderarea la UE”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, în discursul său din Parlament.
“Suntem în faţa unei alegeri decisive. Vrem un stat european care să lucreze pentru bunăstarea cetăţenilor sau unul slab care servesc politicienii şi clientela lor. Trebuie să punem capăt complicităţii politicienilor în relele practici de guvernare. Românii sunt revoltaţi pentru că au fost minţiţi. Mulţi au primit în perioada 2007-2008 mai mult decât li se putea da, iar acum li se cere înapoi. România nu-şi mai permite să plătească funcţionari incompetenţi, bolnavi închipuiţi. România nu se mai poate împrumuta pentru consum. Avem nevoie de bani de investiţii” mai afirma acest baiat de Murfatlar, cu aerul ca vina apartine locuitorilor, nu politrucilor.
***
"Sa fashiem tuotul...!" ...nu stiu cum va suna voua, dar mie imi trezeste cosmaruri!
***
Incepe sa devina tot mai penibil. Iar prezumtia de nevinovatie, sau buna-intentie dispare complet. Concret, ce ni se transmite e ca NIMENI nu are incredere in ROMANIA. Ascultand si restul de vocalize ale Cocalarului, ar trebui sa credem ca noi, cetatenii acestei tari, sintem de vina in ce se intampla, ca noi ne-am luat, ei nu au dat. Ca sintem in totalitate de vina pentru risipa de bani de la buget, de parca noi, nu politicienii, am fi dat banii aceia aiurea. Intr-un cuvint, ce se doreste e ca noi sa platim in continuare nota la acest sac fara fund numit rRomania. Timp in care se vor gasi bani pentru Fantani Cantatoare, pentru Autostrazi Bercene, pentru Borduri Videne. Pentru Parlamentari cu pretentii de Lorzi Englezi, dar proveniti de la Ciorogirla. Pentru clienti de Partid, alesi pe spranceana. Si pentru o haita enorma de rude sau fideli asigurati in posturi-cheie, superplatite. Dar, desigur, asta nu avem voie sa comentam, sa observam, sau sa consideram. Ar fi prea de tot, prea Les-Majeste. pur si simplu NU SE PUNE, cum zic copii. Iar ei sa rida si sa ne scuipe in continuare seminte in cap, din Mercedesuri, in drum spre Coasta de Azur, la plaja.
Reforma? Ce s-a reformat, cu adevarat, in rRomania? Pentru noi, nu pentru urmasii-urmasilor-nostrii...? Prea putin, neesential, si doar la presiuni externe. Si chiar daca s-a facut acel prea-putin, nu se aplica decit tendentios si daca exista interese oculte. Iar noua ni se pune aceeasi veche placa, cu piese cintate diferit, dar cu acelasi sens. Ilici Bergovici canta despre "greaua mostenire Ceausista". Milut Constantinescu canta despre "greaua mostenire Securista". Traian Basescu canta despre "grele Urari de Bine". Toti impreuna, cu parlament cu tot cinta despre "indiferenta portmoneului lor fata de nevoile noastre", iar daca il adaugi pe Boc, cinta despre "problemele oamenilor mici".
Dragut e ca politicienii mai au si tupeul sa se planga de asta, ca si cum totul a venit de la sine, coruptie, evaziune, instabilitate economica si frauda. Iar ei, sfinti-sfintilor, curati ca lacrima, nu au absolut nici o vina. Desigur, de vina sintem noi, ca am consumat, ca am dorit sa traim, chiar si fiindca existam. Precum ziceam cu alta ocazie: "Doar voi
sinteti de vina! Toti! Ca mi-ati incredintat aceasta Gaina!"

***
As dori sa imi fie aratat UN SINGUR politician care sa nu fi tras foloase necuvenite de pe urma mandatului sau. Dar ma tem ca nimeni nu va avea curajul sa imi dea un exemplu valid. Pentru ca NU exista.
***
Faina viata, nu e asa? Si f*****, si cu banii luati! Unii 'telectuali chiar ne arunca in fata ca aceasta e calea cea dreapta, in timp ce rid de noi, la privelistea caprei noastre, care moare numai asa, de-a dreq, sa le faca lor pe plac. Insa, a vazut cineva lepre mai mari decit 'Telectualii nostrii cei Politruciti?
***
Deci, vorbim despre The Fanariots, cu un Album de tip "Greatest Hits" numit "The Vicious Circle of Incapability". Spor la auditie, va dorim, in continuare, daca va place genul asta de muzica. Mie, personal, nu imi place. E un album de doi lei, urlat obsesiv, in urechile noastre, pe parcursul ultimilor 20 de ani.

2 comentarii:

  1. nu ne ramane decat sa emigram sau sa ii strangem pe politicienii romani intr-un grajd si sa le dam foc...

    la mine pe blog Trec in revista marile ralizari ale socialismului cu fata bovina romanesc!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ilie Şerbănescu spunea că România este în faliment. 90 de miliarde de euro datorie externă, plus perspectiva suplimentată - fiindcă portocalii doresc în continuare noi împrumuturi - creionează un haos financiar total care nu va putea fi gestionat nici de mama guvernului lui Boc. Se pare că indivizii aceştia au depăşit orice limită şi nu mai sunt interesaţi decât de propriile portofele. După ei, potopul...

    RăspundețiȘtergere