Peripetii in Tara Francilor

Mai copii, am fost la Franci. Marturisesc ca am asteptat cu nerabdare aceasta excursie, a fost totusi vorba de Paris, capitala Frantei, centru cultural, nu Ghelmeghioaia-jud. Caras-Severin. Iar aceasta calatorie s-a dovedit o peripetie foarte interesanta.
Se zice ca obiceiurile rele trec greu, deci recunosc ca am avut idei preconcepute. Am mai avut o experienta, nu pot zice ca foarte pozitiva, cu Franta, respectiv in regiunea de linga granita sudica a Germaniei si orasul Colmar.
Asadar ne-am urcat pe masina si am purces la drum. Drum care a inceput bine, pe un trafic destul de degajat, dar care si-a intrat in "mina" o data cu ajungerea in "autogara" aeriana Baneasa. Unde, in mod sigur, cineva a dorit sa dea o ultima si de neuitat impresie de rRomanism celor care pleaca din aceasta minunata tara. Same bullshit, different day, cam asta e deviza Aeroportului Baneasa, vizitat de mine ultima data acum vreo 15 ani. Intr-un fel mi-a adus aminte de bunele vremuri din studentie, decorul era acelasi, la fel de jegos si deteriorat. Tiganii, e drept insa, acum sint mai multi, ca deh, a evoluat si ciocardeles, nu poti cersi in Franta mergind cu trenul.
Dupa niste ore de asteptat aiurea, intr-un final, am urcat in aveon. Firma WizzAir avea un falnic Airbus, scos la reforma de Unguri si vopsit intr-o culoare fistichie: roz (rozi-pentru cei cul). Ma gindesc ca orice cocalar care mergea cu ei avea orgasme in serie la vederea mandretii de coloare.
And go!
Poc! Pelotul 'talian al aveonului a izbit aveonul de pista franceasca. Si, uite asa, ajunseram la Beauvais, la 70 de km de Paris. Marturisesc cu mana pe suflet ca am avut un pic de emotii, mi-am zis si eu ca acolo, in inima Frantei, o sa vad si eu niste Franci falnici, adevarati, nu ca arabii de-i vazusem la Colmar. Si am intrat in aeroport. Unde m-a cuprins panica. M-am uitat bine un jur, am crezut ca am gresit avionul si am ajuns in Africa. Caci Francezii mei erau negri. Toti. Desigur, foarte politicosi, vorbind o franceza frumoasa, foarte melodiosa pentru urechile mele teutone. Era sa uit, Beauvais, in rest, ca aeroport, era o clona cu afise in franceza a Banesei. De unde vezi ca aschia nu sare nici d-a dreq departe...
Si am ajuns si in Paris. Unde, pe un fond de oboseala destul de accentuata, ne-am pus pe horcait.
***

Asta am vazut cind m-am trezit. In jur, liniste. Dar, cu toata ora matinala, patiseria era deschisa, iar francezii isi cumparau, cuminti, micul dejun. Foarte pozitiva privelistea, iar, pentru o capitala, foarte curat aerul, acolo. Montparnasse, Rue de la Convention, e un cartier foarte linistit, cu case antebelice, frumoase, pe care pe alocuri sint gravate si numele arhitectilor sau antreprenorilor, un cartier plin de terase la strada.
Si ne-am urcat pe un metrou, ba chiar pe doua, si am iesit sa vedem lumea.
***
Hotel De Ville. Asa se numeste locul in care eu personal am luat contact cu Parisul, asa cum l-au vrut cei ce au condus Francimea, pe vremuri cind lucrurile stateau altfel si pentru ei.
Privind pentru prima data Sena de aproape, poti avea un soc. Un soc provocat de intelegerea, sau mai bine zis banuiala scarii la care gandeau oamenii care au construit acelel locuri. Raportat la anii constructiei multora din cele vazute acolo, chiar si perfectiunea executiei iti poate provoca un soc. Perfectiune absolut de neatins pentru oricine construieste in rRomania, de exemplu. Iar viziunea urbanistica, de neatins.


Am vizitat locuri in care esti mic. Minuscul chiar. Fata de istorie, fata de personajele ei. Fata de realizarile lor.

Multe din lucrurile vazute acolo te fac sa te intrebi din ce specie de oameni proveneau regii Frantei. In decursul istoriei, Europa a fost plina de tot felul de potentati, insa putin au reusit, in felul si cu efectul astora, sa creeze monumente pentru posteritate. Grandoare. Asta e cuvintul. Gindul mi-a fugit la "monumentele" rRomanesti, facute de "epocalii" voievozi. Si la ce inseamna viziune. Sau, mai degraba, lipsa ei. Iar cind vorbesc de voievozi, va rog sa considerati ca cei de acum nu fac exceptie. Caci nu fac. Daca esti mic, e firesc sa gandesti la scara mica. Nu vreau sa fiu rau, dar, oare, piticii cit de "mic" gandesc?
***
Am ales si doua destinatii "a la americaine".
Una a fost Turnul, mai precis ...schela de prost-gust construita de Eiffel. Trebuie sa marturisesc insa ca privelistea si-a facut toti banii, in ciuda celor 3 ore de cozi interminabile si plimbari cu niste lifturi astmatice. Una peste alta, turn=shit, priveliste=heaven. What you see is what you get.


Montmartre. Hm. Un Sacre Coeur absolut deosebit, sa-i zic mai degraba o idee care nu mai exista niciunde, si anume cea a "inimii sacre". Dar in rest, Montmartre mi-a lasat un gust amar, de taraba pentru americani si japonezi. Sint absolut convins ca lumea artistica franceza ar face orice ca asocierea sa dispara.


***
Am apucat sa vad si o bucatica de Napoleon. Mai precis Domul Invalizilor si Muzeul Armelor. Marturisesc ca stilul Empire mi-a atins intotdeauna o coarda speciala...


***
Am ales sa vizitam si Orasul Stiintei si Tehnicii. Grozav loc, aproape ca mi-as fi dorit sa fiu din nou copil, sa ma pot bucura de minunatiile EXPLICATE acolo. Am avut un moment de... nici nu stiu care ar fi termenul potrivit, poate ca "revelatie" ar fi ceva cit de cit aproape de ce am simtit, la momentul in care am inteles in ce fel o tara normala sprijina EDUCATIA. A fost primul moment in care m-am intrebat de ce nu putem avea si noi, romanii, asa ceva. O idee, mai bine zis o intrebare care, firav, a incoltit in mintea mea.
Un loc minunat, cu o arhitectura minunata, chiar daca moderna.

***
Ca un mic interludiu, pe linga plimbat, am si mancat si beut. Ca deh, lumea mai face si dinastea. Si marturisesc ca mi-a placut bucataria franceza. La fel ca si berea lor, cu toate ca e cam subtire. Insa trebuie multa atentie ca sa gasesti un loc potabil ca pret. Din pacate nu putem fi toti americani sau japonezi.
M-am ferit de restaurante... ale rasei galbene, poza de mai jos m-a facut sa ma gindesc de doua ori inainte de-a ma uita la chinezi sau alti de gen, haha!
Si, cu toata intelegerea mea pentru toleranta francezilor... da-o dreq, chiar energia electrica sa fie gay?
***
Si, la ultimul, dar in nici un caz cel din urma... Ladies and Gentlemen... LA DEFENSE! Cu majuscula!
Stateam, vrajit, si ma intrebam: acesta ar putea fi viitorul? Viitorul oricui? Pina si al nostru, al romanilor....? Perspectiva e coplesitoare. Se vede mic, dar clar, marele Arc de Triumf, undeva in capatul privelistii, cu ale sale Champs-Elysees. M-am asezat. Pur si simplu NU am putut sta in picioare.









Obosit, intr-un final, am inceput sa imi pun aceleasi intrebari care mi le tot pun de fiecare data cind ies in Vest: "oare noi de ce nu putem avea ASTA?"...
Oare totul pleaca de la cuvintul...MARE?
Brusc, o data ajuns in Vest, in Europa, in general, acest cuvint ia sensul corect, pe care ar trebui sa il aibe peste tot...? Oare totul se reduce la faptul ce ei au facut, fac, si vor face; iar noi ne-am prefacut ca facem, ne prefacem in continuare si ne vom preface pina se va stinge soarele? Nu pot sa nu fiu trist, ca roman, cind constat asta. Si nici sa ma mir ca multi dintre noi cauta sa faca parte dintre EI si nu mai vor sa auda de NOI.
Si incep sa inteleg tot mai bine de ce plecatul in Vest e o iesire pe usa de siguranta pentru orice om normal...un fel de evadare din Mordor (cu mica precizare ca la noi piticii tiranizeaza, in loc sa fie tiranizati)!