***
Acest capitol mai indică drept puncte slabe corupţia, cu implicaţii asupra funcţionării instituţiilor statului şi cu efecte negative asupra vieţii cetăţeanului, evaziunea fiscală, contrabanda şi practicile specifice economiei subterane.
De asemenea, lipsa unui mecanism coerent de previziune, prognoză, programare, planificare, execuţie şi control care să-l susţină conducerea bugetară în sistem multianual şi pe bază de rezultate, pornind de la coerenţă în formularea şi implementarea politicilor publice este identificată ca o vulnerabilitate.
În aceeaşi categorie mai sunt trecute în document dezechilibrele bugetare generate de decizii politice greşite, scăderea calităţii serviciilor publice de sănătate, crima organizată, precum şi presiunile şi influenţa pe care aceasta încearcă să le exercite asupra instituţilor statului, asupra mass media şi asupra unor reprezentanţi ai clasei politice.
Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român, conform documentului.
Decalajul de dezvoltare între regiunile României, tendinţele demografice negative şi procesul de îmbătrânire a populaţiei, calitatea scăzută a sistemului de educaţie prin degradarea actului educaţional, cu efecte directe asupra evoluţiei societăţii româneşti prin deprofesionalizarea acesteia, degradarea coeziunii familiilor ca urmare a fenomenului de migrare, cu consecinţe puternic negative asupra copiilor şi tinerilor, deficienţe în protectia şi funcţionarea infrastructurii critice sunt alte repere trecute în Strategia de apărare.
Conform documentului, principalele riscuri şi ameninţări la adresa României sunt extinderea modalităţilor de manifestare a fenomenului terorist în plan internaţional , prin diversificarea bazei de sprijin şi recrutare, precum şi apariţia unor riscuri noi generate de radicalizare religioasă, terorism cibernetic sau propagandă în mediul virtual, proliferarea armelor de distrugere în masă, precum şi dezvoltarea programelor de rachete balistice, emergenţa unor entităţi statale sau non-statale în măsura să dobândească unele capacităţi de producere a armelor de distrugere în masă, criminalitatea organizată (cu caracter naţional, dar şi transfrontalier), cu un ridicat potenţial de adaptare şi capacitate de acţiune crescută în contextul crizei economice; insecuritatea publică şi personală - multiplicarea şi consolidarea grupurilor de crimă organizată pe fondul carenţelor în funcţionarea instituţiilor de impunere şi respectare a legii, traficul şi consumul de droguri, menţinerea unui nivel ridicat de instabilitate şi insecuritate în zona Mării Negre, perpetuarea incertitudinilor în zona Balcanilor de Vest, fragilitatea sistemului financiar internaţional, spionajul şi alte acţiuni ostile ale unor servicii de informaţii, activităţile şi preocupările informative ale unor actori non-statali orientate spre influenţarea actului decizional, inclusiv a deciziei politice, a mass-media sau a opiniei publice, proliferarea unor manifestari radicale, iredentiste sau extremiste care pot afecta drepturile şi libertăţile cetăţenilor, coeziunea social sau relaţiile inter-etnice, riscurile de sănătate publică, pandemii şi degradarea mediului înconjurător şi dezastrele naturale, inclusiv cele generate de schimbările climatice.
"Apărarea României reprezintă totalitatea acţiunilor intreprinse, a mijloacelor şi metodelor specifice necesare pentru a proteja interesele, valorile şi obiectivele naţionale de securitate de riscurile şi ameninţările la care pot fi supuse. Succesul apărării duce la obtinerea securităţii, o stare care, în condiţia sa ideală, ar fi caractetizată prin absenta riscurilor şi a ameninţărilor. Statul român dispune de două modalităţi prin intermediul cărora combate riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile identificate în acest document: pe de-o parte, concentrând resursele proprii, naţionale, şi pe de alta parte cooperând cu aliaţii şi partenerii internaţionali", se arată în documentul adoptat marţi în şedinţa CSAT.
De asemenea, în cadrul strategiei se explică faptul că, în zona apărării şi securităţii naţionale, riscul este definit drept probabilitatea de a se produce o pagubă semnificativă la adresa intereselor, valorilor sau obiectivelor naţionale de securitate, în contextul acestei strategii, ameninţările fiind factori cu origine externă prin care sunt afectate grav interesele, valorile şi obiectivele naţionale de securitate.
"Factorii din interiorul societăţii care potenţează acţiunea ameninţărilor sunt denumite vulnerabilităţi. Scopul Strategiei naţionale de apărare este de a asigura un management modern şi eficent al riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţiilor, urmărind, într-o primă fază, inventarierea, prevenirea sau reducerea lor şi, ulterior, combaterea acestora. Raportul vulnerabilitate-ameninţare este foarte important. Pentru o ţară care parcurge paşi importanţi în direcţia modernizării, cum este şi cazul României, vulnerabilitaţile pot fi la fel de importante precum ameninţările. O criză majoră în domenii precum educaţia sau sănătatea pot vulnerabiliza statul, afectându-i funcţionarea şi diminuându-i capacitatea de reacţie", se mai arată în Strategia Naţională de Apărare.
În preambulul scrisorii către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului se specifică faptul că documentul oferă un instrument de lucru prin intermediul căruia statul şi instituţiile sale specifice sunt chemate să răspundă eficient nevoii de apărare a ţării, a intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale de securitate.
"Vă informez, pe aceasta cale, de disponibilitatea mea de a fi receptiv la recomandările membrilor Parlamentului cu ocazia dezbaterii şi aprobării Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării", a precizat Traian Băsescu."
Zice Mediafax.
***
Si crocodilii pling. E un lucru cert, demonstrat stintific, la fel de demonstrativ ca si plinsul in sine. Interesant, ce fac acest baieti portocalii nu a avut curajul sa faca nici macar Ilici Bergovici.
Imi place de mor, din prima parte, chestia cu capacitatea administrativa redusa si politizarea. Cine le-a implementat? Si, totodata, cine a tacut malc dpdv., ba chiar a ignorat complet aspectul, cit a fost in interes propriu? Decizii politice gresite? Cine ia deciziile gresite, acum? Discutam de crima organizata? Ce inseamna crima organizata? Ce inseamna presiuni? Crima organizata la care se refera "domnul" Presedinte Ot Murfatlar "e" Mogulii. Cea mai cu mot faza e cea cu campaniile de presa. Nu inteleg, de ce NU ar trebui sa stim ca politicienii sint CORUPTI, CORUPTIBILI SAU CORUPATORI? Ne intoarcem la doctrina Stalinista? Adica e un pericol national daca stii ce invart, de fapt, "alesii" rRomanului? Sau daca se afla? Adica cum, identificam politicienii cu Statul? Partidele cu Statul? In speta, PDL si/sau Basescu cu Statul? In acest caz, ce mai inseamna LIBERTATEA PRESEI? Ca Stat/Partid/Politician esti liber, conform legii, sa actionezi in instanta pe oricine poti dovedii ca te calomniaza/denigreaza. Cit poti dovedi asta. NU poti interzice sa fii pomenit linga niste "injinerii financiare" cu care in mod vadit ai de a face, si te avantajeaza direct. Refuz net sa inteleg DE CE oamenii nu au voie sa stie. Iar incercarea de-a interzice a se afla e un abuz cit se poate de fatis: de fapt institutionalizeaza protectia STATULUI asupra infractionalitatii politice. Caci, conform acestui text, daca dai pe fata ce se intampla, poti fi acuzat de inalta tradare. Lasind de o parte vadita incercare de concurenta inadecvata in politica, caci asta inseamna ca la niste eventuale alegeri oricine vorbeste impotriva celor pe moment la guvernare poate fi inchis, deci NU mai ai nevoie de campanie electorala, ajunge sa o interzici pe a altora, caci la noi campania inseamna denigrarea adversarului. NU un proiect, nu un plan de viitor pentru natiune.
A propos "propaganda in domeniu virtual", se pare ca nici bloggerii nu au fost uitati. Cit traieste, omul invata. Pina si Basescu, spre mirarea mea, o face.
Desigur, vor sari o multime de voci sa spune ca nu e chiar asa, ca stai sa vezi, e o masura impotriva cazurilor de gen Vantu sau Sorin Rosca Stanescu. Domnilor, sa nu mai mancam rahat: ambele cazuri au fost dezamorsate fara masuri de gen. Simplu si scurt. In rest, de ce nu ar trebui sa stim, sau, ma rog, ce vina avem noi, ca locuitori si platitori de taxe in aceasta tara, ca politicienii nostri pot fi dovediti la unele marsavii fatise? E problema lor. Sa nu mai fie asa. Caci, daca noua ni se pretinde sa fim cinstiti, ei de ce ar fi scutiti medical, sau mai bine zis social, de asta? Sint asa de imbecili, spre desosebire de politicienii din alte parti, incit NU STIU FURA fara sa fie prinsi? Sintem condusi de handicapati, sau pur si simplu dispretul fata de lege al CLASEI POLITICE a ajuns asa de mare incit devine o vina sa nu le suporti infractiunile? Sau chiar o infractiune? Si, daca tot am pomenit, CINE despartea un popor in clase, CINE exacerba "lupta de clasa"? Ca sa vezi ca "invataturile intelepte ale marelui prieten de la rasarit" sint inca actuale, ba mai mult, favorizate!
***
Am momente in care ma simt foarte batrin si obosit. Acum, scriind acest post, e unul din ele. Caci asist la primul pas spre o dictatura. Poate nu al unui om, ci a unei clase de rRomani mai romani decit altii. Ceea ce e tot aia, comunismul nu a fost, in fond, acelasi lucru? Stalin. Un exemplu de tiran perfect, al unui regim comunist. Insa, chiar credeti ca Stalin a avut vreo legatura, oricit de firava, cu comunismul? Ma tem ca nu. Nu e nevoie sa fii bash de loc comunist ca sa fii un tiran perfect. E plina istoria de ei, de toate culorile politice. Deoarece, pentru oamenii de gen nu are importanta politica, ci doar dominarea si asuprirea. Democratie inseamna, in greaca "demos" si "kratos", adicatalea puterea poporului. Ce te faci insa daca poporul nu e un popor, ci un bobor? Daca "puterea poporului" se manifesta mai de graba ca "triumful prostiei congenitale" asupra ratiunii si chiar a propiei bunastari si sigurante?
***
Inca o data, semidoct dixit. De data asta, cu amaraciune, si, de ce sa nu recunosc, cu frica pentru viitorul copilului meu. Ne asteapta o era noua a marsaviilor, vorba americanilor: "te blestem sa traiesti in vremuri interesante!" .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu