Am un creier relaxat. Recunosc asta. Dintotdeauna am fost. Lucruri care pentru altii sunt importante eu le pun cumva in ungherele de la capatul cel mai indepartat al cortexuui. Nenorocirea este ca uneori uit sa le scot de acolo atunci cand am nevoie...
Asa si in sambata care tocmai a trecut... Plecam spre Timisoara.. O cantare de suflet care se intampla anual de cand s-a deschis micul si prietenosul "Amigos"... Plecam spre Timisoara cum spuneam, din cartierul "Titan" al Bucurestilor... Am luat chitara intr-o mana si troller-ul in cealalta, apoi lipa-lipa, am coborat la taximetru si am cerut imperativ si pompos, ca un banatean neaos: "La gara, va rog!"... Emfaza aceasta avea sa se transforme in apa de ploaie in curand...
Noroc ca imi place sa vorbesc... "Mult, prost si fara rost" zice a mea uneori caracterizand astfel stilul meu de a conversa... Distractiv spun eu ca sa nu para chiar atat de rau... Ei, si uite asa, bla-bla-bla in sus, si bla-bla-bla in jos pana ajungem aproape de Gara de Nord, si cand suna telefonul... Ma uit... E a mea, si sigur nu e de bine... "Auzi, ia uita-te ai banii la tine?", imi spune ea cu voce aspra si dojenitoare... Ma, io cred ca ii am" zic... "Tin minte ca i-am pus i portofel"...
Ei asi! Aveam doar 35 de lei amarati, si taximetrul neplatit!!! In timp ce eu incercam sa gasesc solutii, taximetristul tot incerca sa imi explice ceva. Dar, fiind in Bucuresti, nu vedeam cum m-ar fi putut ajuta, chiar si daca ar fi vrut... Inchei convorbirea. Furios. Pe mine. Ca-s creier relaxat. Ca in filmele acelea cand eroul sau eroina da cu pumnul; in bordul masinii si tipa isteric: "Shit! Shit! Shit!"...
Pana la urma taximetristul, care intre timp trasese pe dreapta, m-a lasat sa imi fac numarul... Nu vreau sa stiu ce gandea... M-am recules si am spus singurul lucru ce il vedeam ca solutie: "Du-ma acasa te rog. Nu mai prind trenul". Aveam sa sufar in cateva secunde socul vietii... Pentru ca omul ma intreaba... Nu vreti sa va dau eu banii de tren?
Am ramas mut... Fiind in Bucuresti ma intrebam ce ganduri ascunse are omul. O sun pe a mea. Ii spun. Ea la fel. Fiind i Bucuresti credea ca va iesi in pierdere. Primul impuls. Pana i-am explicat ca omul ne crediteaza cu 150 de lei si ca daca nu vine dupa bani pierderea este a lui. In totalitate... Sigur ca omul castiga banii de cursa. Inapoi pana la mine acasa. Dar era un castig cinstit. Oricum as fi mers acasa.
O intamplare incredibila si un om despre care nu va pot spune decat: jos palaria! In Bucuresti, anul de gratie 2010, inca exista oameni dispusi sa te ajute atunci cand esti in situatii aparent fara iesire... Daca i se intampla altcuiva, il faceam mincinos... Dar asa...
Stau si gandesc acum la banatenii mei... Si ma intreb sincer cati dintre taximetristii Timisoarei ar face acelasi lucru, avand in vedere ca noi banatenii, suntem scotienii Romaniei... Atentie! Omul a facut-o fara sa ma cunoasca macar... Atunci ma vazuse prima oara...
Insa am realizat si altceva. Mult mai tarziu. Toate experientele mele din Bucuresti ne-au facut sa fim inainte de toate precauti la oferta de ajutor, chiar si atunci cand, in mod evident ea era in favoarea noastra... Si spun din nou ca de obicei cei veniti in Bucuresti pentru pricopsire sau acei extraterestrii, ferenatarienii (numiti asa dupa planeta Ferentari de unde provin), induc aceasta stare, nu cei nascuti in Bucuresti...
Taxi. In Bucuresti. Un Bucuresti al contrastelor. Un Bucuresti al extremelor. Un oras in care prosta crestere si bunul simt coabiteaza si te tin mereu in garda pentru ca ulterior sa te uimesasca placut...
Nu-l cunosc pe cel care conducea taximetrul in acea seara de sambata. Dar ii multumesc. Nu as fi ajuns la timp unde trebuia... Si mi-ar fi parut rau. Tare. Si daca sunteti in Bucuresti, luati Taxi AS...
Rock on!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu