"Şefii de companii sunt încurajaţi să se pârască unii pe alţii pentru a scăpa de amenzile Consiliului Concurenţei.
Mai exact, dacă mai multe firme stabilesc o înţelegere de tip cartel pe piaţă, iar unul dintre directori se teme că va încasa o amendă, acesta îşi poate turna partenerii. În schimbul informaţiei, va beneficia de o reducere sau chiar anulare a amenzii şi, cel mai important, nimeni nu va afla de mărturisirile acestuia.
Toţi cei dispuşi să pârască partenerii o pot face prin fax sau la numărul afişat pe site-ul Consiliului Concurenţei. Oficialii instituţiei spun că se gândesc şi la o colaborare cu procurorii pentru a utiliza interceptările telefonice în investigaţiile pe care le efectuează."
Ne spune Realitatea.
Superinteresant. Deci, tradarea devine un instument incurajat de stat. Personal cred ca treaba asta e o mare magarie. Va ploua cu acuze de cite ori se va dori inlaturarea sau incomodarea cuiva. Iar ascultarea unor convorbiri e prilej de multi bani, daca ele sint dezvaluite, contra cost, evident, concurentei. Caci, cu toate trucurile pe care le vor aplica, dosarele oricum vor sfarsi cu tipicul NUP rRomanesc dupa incasarea cotizatiei.
Iar ideea de-a favoriza delatiunea, dovedeste doar incompetenta si lipsa de profesionalism, atit de tipica statului rRoman.
Si totusi, pe undeva ma bucur. Macar incepe sa se dea pe fata faptul ca aici nu poti face nimic prin mijloace cinstite. NU spun ca politica financiara dusa de majoritatea firmelor romane nu seamana cu monopolul. Ba chiar se confunda cu el. Insa si pentru asta se pot gasi mijloace legale de-a sparge gasca.
Problema e ca nu se doreste. Impresia mea e ca si aceasta initiativa e doar pentru a legaliza spionajul facut de terti, la cererea si plata celor interesati. Orice fel de tip de spionaj de gen acum poate fi legalizat printr-o simpla "banuiala" de lezare a legii concurentei. Realizati, sper, cit de greu ar fi de probata reaua intentie a autoritatilor statului, nu?
Iar mai presus de toate, razbate omniprezenta dorinta de AMENDA a statului rRoman. E modul lui de-a produce. Si ma tem ca aproape niciunde in lume nu e asa de scump faptul ca stationezi pe terenul unei tari ca la noi. Taxe, impozite, amenzi. Trio-ul de aor. Faimoasa rentabilitate a statului nostru.
Uneori imi e rusine ca sint roman. Nu fiindca vad ce vad. Ci fiindca pot fi confundat cu oile. Niciunde in lume curva nu plateste. Ei, la noi un popor intreg plateste ca sa-l futa niste lepre. Macar daca alegeau dracului unii spalati si cu stil. Dar asa senzatia seamana cu acea a calugaritei violata anal de seful de post.
No acuma sa nu o dam in nihilism... Pana la urma orice metoda e buna... Iar faptul ca se incurajeaza chestia asta pana la urma este benefica. Pestele mic ii va da pe cei mari...
RăspundețiȘtergereSi in USA se practica treba, pedeapsa ma mica sau deloc daca il parasti pe criminal sau delicvent... Asa ca sa nu fim mai catolici decat papa...