Nici macar un amarat de blog nu mai poti tine linistit in Romania... Perturbatiile energetice de tot felul apar din toate partile... In tot raul si un bine: am scris mai putin si am gandit mai mult... In tot binele si un rau: ganditul asta este o pacoste ce nu iti da liniste...
Am sesizat zilele acestea ca pana la urma, sistemul de manevrare a maselor isi atinge scopul... Si dintr-o data pana si tragica moarte a unui artist incepe sa devina suspecta, pentru simplul motiv ca a alimentat isteria pe care nu a putut sa o provoace media... Si in obisnuita paranoia izvorata din jumatatea de viata traita in timpuri cand manevrele acestea erau politica de stat, ma intreb daca nu cumva media a fabricat incarcatura isterica iar nefericita intamplare a fost detonatorul... Tot ce conteaza este ca isteria AH1N1 a pus stapanire pe Romania. Inca nu stiu exact in ce scop dar pot banui...
Tot in aceste zile am aflat cu stupoare ca rautatea izvorata din disperare a romanului a ajuns pana la masurarea consumului de hartie igienica pe cap de individ furajat si ca valoarea vietii unui om este de 5 lei. Lei noi. Parca era mai bine in campanie... Pretul a scazut de 20 de ori aproape in numai o luna... Si cu toate acestea daca ii intrebi, bogatii vor spune ca nu au, iar talpasii vor spune ca au de toate.
Au dreptate si unii si altii. Primii nu au destul niciodata, iar ceilalti traiesc pentru a manca. O categorie mai restransa din care imi place sa cred ca fac parte, sunt si aceia care stiu ca momentan doar supravietuiesc... Pentru noi e cel mai greu. Fiindca, pur si simplu stim. Si asta macina. Dar noi nu contam intr-un spatiu geografic unde valoarea este data de cantitate si nu de calitate...
Am realizat, de ceva vreme deja, dar am decis sa o spun abia acum: nu mai am rabdare suficienta, desi unii spun ca inca sunt prea rabdator... Vad in continuare cum clontaneala castiga disputele. Nu aptitudinile sau talentul. Desi totul ar trebui sa fie bazat DOAR pe principiul CE te recomanda, nu CINE vorbeste mai eficient pe la colturi...
Am invatat sa fiu atent de la cine accept cadouri, pentru ca s-ar putea sa fie de fapt un mar otravit... Am muscat de vreo doua ori din el... Cand am realizat ca se strange un lat am incercat sa ies elegant din el... Asta pentru ca am realizat de ceva vreme ca este la moda acum sa vorbesti frumos si sa iti urmaresti doar interesul propriu, ceea ce de fapt este taranie parfumata... Mai grav este ca acesta este nivelul maxim din Romania... Vorbesc despre un nivel general nu individual... Elitele, creatoare de progres, sunt din ce in ce mai slabe in a-si comunica opiniile...
Am gasit si o metoda. Simpla. Pentru a afla cat valorez pentru cei care ar avea un interes in a ma peria. Metoda despre care va vorbesc este dezvoltata din nevoia de a dezbraca omul de toate foile de ceapa sub care si-a ascuns eventuala putreziciune, si este simpla: supralicitez la capitolul cerere ca sa le studiez reactia instantanee si sa vad ce ganduri au de fapt in ceea ce ma priveste si cat apreciaza ceea ce am realizat impreuna...
Pana la urma si testul acesta s-a dovedit o idee rea, pentru ca a avut si un recul pe care nu mi-l imaginam, uitand ca improscarea cu noroi este sportul cel mai popular prin zona. Pur si simplu, eu nu gandesc la astfel de lucruri. Stiu ca fiecare judeca dupa inima si sistemul sau de referinta. Stiu ca un om arata de ce este lipita inima lui atunci cand ii ceri exact lucrul cel mai de pret pentru el... Ca sa fiu si mai clar: hotul nu poate crede ca exista oameni cinstiti... Si totusi m-am lasat prins in hora aceasta injositoare de care pare ca nimeni si nimic nu scapa...
Uneori am folosit metoda aceasta pentru a iesi din situatii care nu imi convin. Poate ca e urata premeditarea, dar am incercat sa evit lucruri si mai urate... Chiar si aceasta scuza mi se pare patetica, si ma face sa ma privesc pe mine insumi cu mai putin respect... Dar intr-o tara in care scara valorilor este cu susul in jos, sa fii atacat si balacarit, este, printr-un exercitiu simplu de logica, un mare compliment...
Chiar si asa, forma aceasta de complimentare poate scoate din tatani pe oricine la un moment dat... Cristos a rasturnat mesele bisnitarilor din templu vazand ca un loc de reculegere a fost transformat intr-un soi de mall... Si Cristos este modelul suprem de calm... Eu sunt nimeni si nimic in imensitatea universului...
Toate acestea imi iau din bucuria totala a ceea ce primesc inapoi de la cei care ma apreciaza... Lor le raman mereu dator, si nu am cum sa ma revansez... Uneori imi doresc sa fi fost mai bun in mai multe... Sa fi stiut mai multe, cat mai multe... Ce folos intr-o tara in care doar ce, cat mananci si ce scoti pe esapament conteaza? Cel mai adesea imi doresc sa fii fost un ignorant, posesor doar de inteligenta nativa, care se cuantifica in eterna mistocareala de Romanica...
Manat de stomac si de libidou as fi ajuns ceva mai departe pentru ca aveam dorinte si nevoi mai putin, dar si o centrifuga mai mica... Viata mea s-ar fi invartit in jurul lucrurilor simple si: mancare, bautura, femei si posesiuni care sa asigure fluxul primelor trei enumerate... In consecinta deciziile ar fi fost simple. Poate, as fi cladit o familie... Asta ar fi singurul lucru bun, pe care regret ca nu il voi avea niciodata...
Asa, am ajuns sa cred doar in cifra unu si izolarea adiabatica fata de exterior. Ca sa pot fi eu. Nealterat. Dar izolarea adiabatica este o utopie. Si incet, incet ma alterez si eu... Tot ce simt este durerea, de fiecare data cand opun rezistenta sau nu fac compromisul pentru care sunt uneori chiar si strans cu usa...
Fiindca, am uitat sa va spun: cei mai multi cred, bazandu-se pe realitatea intrinseca, palpabila, ca in lipsa banilor, esti un element usor santajabil... Ganditi-va fiecare dintre voi, de cate ori ati facut compromisuri pentru un ban in plus? Si vorbesc de cativa lei amarati nu de milioane de dolari... Se spune ca fiecare om are un pret. Daca este asa eu nu l-am aflat inca... Si, culmea, platesc pretul acesta fara sa ma invat minte, asa cum multi si-ar dori... Nici nu imi pun "botul pe labe"... Dimpotriva...
Care este pretul fiecaruia dintre noi o stabilim noi insine. Noi insine decidem daca meritam sau nu mai mult... Dar cu respectul cuvenit, permiteti-mi sa atrag atentia ca avand in vedere la cat primim de cateva zeci de ani incoace pentru ceea ce oferim (eu stiu cel putin patruzeci din ei), ne vindem al naibii de ieftin...
Am sesizat zilele acestea ca pana la urma, sistemul de manevrare a maselor isi atinge scopul... Si dintr-o data pana si tragica moarte a unui artist incepe sa devina suspecta, pentru simplul motiv ca a alimentat isteria pe care nu a putut sa o provoace media... Si in obisnuita paranoia izvorata din jumatatea de viata traita in timpuri cand manevrele acestea erau politica de stat, ma intreb daca nu cumva media a fabricat incarcatura isterica iar nefericita intamplare a fost detonatorul... Tot ce conteaza este ca isteria AH1N1 a pus stapanire pe Romania. Inca nu stiu exact in ce scop dar pot banui...
Tot in aceste zile am aflat cu stupoare ca rautatea izvorata din disperare a romanului a ajuns pana la masurarea consumului de hartie igienica pe cap de individ furajat si ca valoarea vietii unui om este de 5 lei. Lei noi. Parca era mai bine in campanie... Pretul a scazut de 20 de ori aproape in numai o luna... Si cu toate acestea daca ii intrebi, bogatii vor spune ca nu au, iar talpasii vor spune ca au de toate.
Au dreptate si unii si altii. Primii nu au destul niciodata, iar ceilalti traiesc pentru a manca. O categorie mai restransa din care imi place sa cred ca fac parte, sunt si aceia care stiu ca momentan doar supravietuiesc... Pentru noi e cel mai greu. Fiindca, pur si simplu stim. Si asta macina. Dar noi nu contam intr-un spatiu geografic unde valoarea este data de cantitate si nu de calitate...
Am realizat, de ceva vreme deja, dar am decis sa o spun abia acum: nu mai am rabdare suficienta, desi unii spun ca inca sunt prea rabdator... Vad in continuare cum clontaneala castiga disputele. Nu aptitudinile sau talentul. Desi totul ar trebui sa fie bazat DOAR pe principiul CE te recomanda, nu CINE vorbeste mai eficient pe la colturi...
Am invatat sa fiu atent de la cine accept cadouri, pentru ca s-ar putea sa fie de fapt un mar otravit... Am muscat de vreo doua ori din el... Cand am realizat ca se strange un lat am incercat sa ies elegant din el... Asta pentru ca am realizat de ceva vreme ca este la moda acum sa vorbesti frumos si sa iti urmaresti doar interesul propriu, ceea ce de fapt este taranie parfumata... Mai grav este ca acesta este nivelul maxim din Romania... Vorbesc despre un nivel general nu individual... Elitele, creatoare de progres, sunt din ce in ce mai slabe in a-si comunica opiniile...
Am gasit si o metoda. Simpla. Pentru a afla cat valorez pentru cei care ar avea un interes in a ma peria. Metoda despre care va vorbesc este dezvoltata din nevoia de a dezbraca omul de toate foile de ceapa sub care si-a ascuns eventuala putreziciune, si este simpla: supralicitez la capitolul cerere ca sa le studiez reactia instantanee si sa vad ce ganduri au de fapt in ceea ce ma priveste si cat apreciaza ceea ce am realizat impreuna...
Pana la urma si testul acesta s-a dovedit o idee rea, pentru ca a avut si un recul pe care nu mi-l imaginam, uitand ca improscarea cu noroi este sportul cel mai popular prin zona. Pur si simplu, eu nu gandesc la astfel de lucruri. Stiu ca fiecare judeca dupa inima si sistemul sau de referinta. Stiu ca un om arata de ce este lipita inima lui atunci cand ii ceri exact lucrul cel mai de pret pentru el... Ca sa fiu si mai clar: hotul nu poate crede ca exista oameni cinstiti... Si totusi m-am lasat prins in hora aceasta injositoare de care pare ca nimeni si nimic nu scapa...
Uneori am folosit metoda aceasta pentru a iesi din situatii care nu imi convin. Poate ca e urata premeditarea, dar am incercat sa evit lucruri si mai urate... Chiar si aceasta scuza mi se pare patetica, si ma face sa ma privesc pe mine insumi cu mai putin respect... Dar intr-o tara in care scara valorilor este cu susul in jos, sa fii atacat si balacarit, este, printr-un exercitiu simplu de logica, un mare compliment...
Chiar si asa, forma aceasta de complimentare poate scoate din tatani pe oricine la un moment dat... Cristos a rasturnat mesele bisnitarilor din templu vazand ca un loc de reculegere a fost transformat intr-un soi de mall... Si Cristos este modelul suprem de calm... Eu sunt nimeni si nimic in imensitatea universului...
Toate acestea imi iau din bucuria totala a ceea ce primesc inapoi de la cei care ma apreciaza... Lor le raman mereu dator, si nu am cum sa ma revansez... Uneori imi doresc sa fi fost mai bun in mai multe... Sa fi stiut mai multe, cat mai multe... Ce folos intr-o tara in care doar ce, cat mananci si ce scoti pe esapament conteaza? Cel mai adesea imi doresc sa fii fost un ignorant, posesor doar de inteligenta nativa, care se cuantifica in eterna mistocareala de Romanica...
Manat de stomac si de libidou as fi ajuns ceva mai departe pentru ca aveam dorinte si nevoi mai putin, dar si o centrifuga mai mica... Viata mea s-ar fi invartit in jurul lucrurilor simple si: mancare, bautura, femei si posesiuni care sa asigure fluxul primelor trei enumerate... In consecinta deciziile ar fi fost simple. Poate, as fi cladit o familie... Asta ar fi singurul lucru bun, pe care regret ca nu il voi avea niciodata...
Asa, am ajuns sa cred doar in cifra unu si izolarea adiabatica fata de exterior. Ca sa pot fi eu. Nealterat. Dar izolarea adiabatica este o utopie. Si incet, incet ma alterez si eu... Tot ce simt este durerea, de fiecare data cand opun rezistenta sau nu fac compromisul pentru care sunt uneori chiar si strans cu usa...
Fiindca, am uitat sa va spun: cei mai multi cred, bazandu-se pe realitatea intrinseca, palpabila, ca in lipsa banilor, esti un element usor santajabil... Ganditi-va fiecare dintre voi, de cate ori ati facut compromisuri pentru un ban in plus? Si vorbesc de cativa lei amarati nu de milioane de dolari... Se spune ca fiecare om are un pret. Daca este asa eu nu l-am aflat inca... Si, culmea, platesc pretul acesta fara sa ma invat minte, asa cum multi si-ar dori... Nici nu imi pun "botul pe labe"... Dimpotriva...
Care este pretul fiecaruia dintre noi o stabilim noi insine. Noi insine decidem daca meritam sau nu mai mult... Dar cu respectul cuvenit, permiteti-mi sa atrag atentia ca avand in vedere la cat primim de cateva zeci de ani incoace pentru ceea ce oferim (eu stiu cel putin patruzeci din ei), ne vindem al naibii de ieftin...
Nu ne vindem, Pappy, ideea este ca verticalitatea este de nepretuit. Sa nu-ti inchipui ca cei care se cred victoriosi ai sistemului actual-nici nu stiu daca-l pot numi un sistem-nu au si ei patimile lor !!! Gandeste-te doar la faptul ca nu au somn ca nu cumva cineva sa le traga de sub nas ceea ce au praduit pana acum...
RăspundețiȘtergereFoarte bine. Pentru ca asta li se pregateste. La toti!
RăspundețiȘtergereVerticalitatea este de nepretuit si stiu asta de mult. Pe mine ma ingrijoreaza procentul romanilor care cred asta. Daca eram mai multi nu ne mancam asa intre noi.
Dar si procentele acestea pot fi schimbate.