Regrete pentru un mare profesor

Azi am aflat de trecerea in nefiinta a unuia dintre cei mai mari critici si istorici literari actuali, Marin Mincu (n. 1944). A publicat peste 40 de volume si a fost laureat al premiului Herder.
Director al editurii Pontica din Constanta, Marin Mincu este cel care a pus bazele infiintarii, la malul marii, acum 20 de ani, a Universitatii Ovidius.
Deseori a venit in institutia unde lucrez pentru a-si lansa volumele. Intalnirile cu tinerii erau o binefacere pentru eminentul profesor, carora le-a fost un exemplu de moralitate si competenta profesionala.
Luni seara, pe TVR Cultural, scriitorul a participat la o emisiune cu alt critic, dar asupra caruia am indoieli in ceea ce priveste moralitatea, de orice natura, Nicolae Manolescu. In timpul emisiunii, Marin Mincu s-a enervat intr-atat la spusele lui Manolescu, incat a fost imediat internat, dar s-a stins din cauza unui anevrism cerebral.
Nu ma ocup acum de domnul Manolescu. Il apreciez ca istoric si critic literar. Stiu ca unui fost profesor trebuie sa-i porti respect. Dar eu nu prea am de ce. Desi pe hartie aparea cum ca ar fi trebuit sa predea literatura comparata la Universitatea din Bucuresti, in anii postrevolutionari, pe domnul profesor nu l-am vazut niciodata la cursuri, dar ni-cio-da-ta! Era prea preocupat cu politichia atunci. La examen in schimb a aparut. Si bine a facut, pentru ca noi, studentii, nu-l vazuseram decat la televizor pana in acel moment.
Asta e... profesori si profesori.
Cei buni se duc mai repede intotdeauna...